Prima serbare de Crăciun

Azi a fost prima noastră serbare de Crăciun. Mihai a avut de spus o poezie destul de lungă, dar pe care a învăţat-o foarte repede. Cântece  nu a ştiut, pentru că a lipsit în ultimele trei săptămâni, când am fost toţi foarte bolnavi. Mi-a părut rău de el, că nu a putut participa, aşa că azi i-am promis că o să învăţăm şi noi acasă cântecele de iarnă. Desigur, am luat-o şi pe Maria, care părea foarte foarte mică între vlăjganii de grupa mijlocie. A fost foarte tăcută, dar la un moment dat a participat şi ea şi a aplaudat.

Momentul când a venit Moş Crăciun a fost special. Luminile erau stinse, numai bradul sclipea de beculeţe, iar Moşul a bătut la geam. Până şi eu, de obicei total aeriană şi detaşată de ce e în jurul meu, am fost emoţionată şi devenisem un copil. Chiar a fost frumos. Parcă nu mai văd lucrurile aşa cum le scriam aici.

Copiii au primit o grămadă de cadouri. Pentru că ”vorbisem” înainte cu Moşul, el i-a adus şi Mariei un cadou. Din păcate, când să facem poza de final, cu ei doi în braţe la Moş, Maria a început să plângă din toate puterile şi să suspine de ţi se rupea sufletul. En fin, Mihai a primit o maşină, un set cu vreo 8 dinozauri, un puzzle şi patru bakugani cu cărţi, plus nelipsitele dulciuri; Maria a primit un set de zână (aripioare, bentiţă cu puf şi steluţe şi o baghetă magică) - aşa că mergea prin casă şi spunea că e şi ea ca Ikibel (Tinkerbell), spre deosebire de data trecută, când nu avea aripi -, o papuşă, un set de bucătărie, un puzzle şi un set de doctor, plus dulciuri. Cel mai mare succes l-au avut dinozaurii, mai ales că, printre alte specii pe care nu le aveam, era şi un Parasaurolopus pe care noi îl iubim în mod special, setul de bucătărie şi cel de doctor, şi, setul de zână, pe care s-au certat, evident.

Poezia lui Mihai:
Moş Crăciun, bun venit!
Că ţi-e frig, de mult o ştim
Însă noi ne-am pregătit
Cât mai cald să te primim.
Lângă brad am pus
Scăunelul, ca să stai
Şi o masă am adus,
Pentru daruri ca să ai.

Singurul lucru pe care l-am regretat a fost că părinţii nu au fost deloc disciplinaţi. Mamele se îmbulzeau peste scena improvizată a copiilor în încercarea de a le face poze peste poze. Cred că ar fi avut loc toată lumea dacă am fi stat lângă perete, fără să îi înghesuim pe copii. În fine, asta e.





Bradul de la grădi.
”Ho, ho, ho...” Nu zicea Moşul, ci Maria plângăcioasa.

Mărgelele sunt ale ei şi a vrut neapărat să le
poarte; de abia am reuşit să o fac să renunţe
la o brăţară cu roz şi galben. Desigur, nu putea
să fie Maria dacă nu e murdară la gură de
ciocolată...

Parasaurolopusul este dinozaurul negru cu corn,
de lângă T-Rex. Este deosebit pentru că este
singurul dinozaur despre care se ştie sigur că
ar fi scos sunete (prin cornul ăla).

Mihai, prins la pândă după bagheta magică.

De miercuri suntem în vacanţă. De abia aştept să luăm bradul şi să fac împreună cu ei decoraţiunile - tot din motiv de siguranţă, nu vom avea globuri sau alte şmecherii, ci numai beteală, luminiţe şi decoraţiunile pe care le vom face acasă. De abia aştept. Parcă începe să îmi placă iar Crăciunul. :)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii