Teren minat. Gelozia intre frati la gradinita (II)

by - octombrie 09, 2010

Casa noastră a devenit, cam odată cu intrarea lui Mihai la grădiniță, un teren minat. Culmea, speram ca grădinița să îl facă mai răbdător, atent, mai deschis față de Maria, să îi consume energia explozivă, însă trebuie să mă declar dezamăgită. Deși la grădiniță Mihai se comportă foarte bine, acasă lucrurile au luat-o razna. Cel mai mult mă deranjează agresivitatea pe care o arată față de Maria: deși când îl iau de la grădiniță întreabă de ea și odată ajuns acasă o îmbrățișează, la scurt timp după asta și apoi după ce se trezesc din somnul de după-amiază, nu e moment în care cei doi să se joace liniștiți, iar lucrurile escaladează repede în ceva urât:
- dacă Maria se duce la masă să se joace cu el, Mihai o împinge agresiv (pare să se teamă că îi strică jucăriile aranjate frumos, dar eu i-am explicat de zeci de ori că ea vrea numai să se joace sau să stea cu el)
- dacă ea, supărată, îi ia vreo mașină sau altceva de pe masă, urmează țipete isterice și o urmărire care se termină cu lovirea Mariei, care apoi săraca începe să se bată singură.
- alteori ia pur si simplu, cu un gest agresiv, jucaria din mana Mariei, desi pana atunci se juca cu altceva (ca si cum nu ar vrea sa o lase sa se joace cu ceva pe care l-a ales ea)

E greu, e supărător, e al naibii de dezamăgitor și mai ales de neînțeles. Îmi e greu să îmi păstrez calmul, mă trezesc și eu țipând, amenințând și dând pedepse, iar de aici urmează clar sentimentul de vinovăție. Și nimic nu pare să rezolve problema.

Cel mai rău e că, deși am stat și am analizat totul mai multe nopți la rând, nu îmi dau seama unde am greșit. După cum am scris si aici, lucrurile erau ok intre ei. Apoi mă chinuie iar bănuiala că e ceva in neregula cu Mihai, ca ar avea poate ADHD, și iar citesc despre asta pe net și îmi dau seama că totuși parca nu ar fi asta, cel putin nu 100%.


E foarte posibil, mă gândesc, ca tot ce se întâmplă să fie pur și simplu o nouă fază de dezvoltare pe care eu am trecut-o cu vederea. Poate că gelozia a apărut iar odata cu intrarea la grădinită, deci separarea de mine, iar eu nu i-am explicat suficient de bine că nu are de ce să fie gelos. M-am bazat poate prea mult pe faptul ca o sa faca tot felul de activitati interesante acolo și ca o sa fie cu copii, deci că o să-i placă atat de mult incât să nu ne ducă dorul. Acum îmi dau seama că m-am inselat: de când a intrat la grădi Mihai e și mai atașat de mine, simte nevoia să fie tratat ca un bebeluș (mai ales de către mine), îmi cere să stau cu el la grădi.

Daddy a venit cu o ipoteză foarte interesantă:
Eu nu i-am încurajat niciodata partea aia baieteasca de joacă cu lovituri, cu jocul de-a razboiul, cu lupte, ci i-am spus mereu sa nu se joace cu copii rai, sa nu se lupte, sa nu se bata... ca nu e frumos. Vineri, la gradi, Mihai s-a dus pana la usa de la intrare iar un copil mai mare l-a impins si i-a spus sa plece de acolo; Mihai a ramas un moment blocat, i se citea pe chip ca e putin socat de agresivitatea copilului și a plecat spre mine, spunându-mi că un copil l-a lovit. A avut un comportament evitant (exact cum l-am invătat eu și asa cum m-a vazut si pe mine ca ma comport). I-am spus că trebuia să îi spună să îl lase in pace ca acolo e si grădinita lui, etc. Si în primele zile mi-a spus că nu s-a jucat cu copii că băietii l-au dat la o parte, deci presupun că a fost tot cam asa.
Daddy spune că acel comportament evitant il face sa fie inchis in el și sa isi reprime sentimentele, carora apoi le da frau liber acasa. El se poarta cu Maria asa cum vede ca s-au poartat unii copii cu el la gradi. Daddy spune ca probabil, daca nu rezolvam lucrurile, asa se va mai purta si in generala, ca apoi sa explodeze in liceu si sa faca lucruri nu tocmai placute, atat fizic si psihic. Ca exemplu, mi s-a dat pe el insusi - nu voi scrie despre asta, dar stiu totul despre Daddy si stiu ca asa e.

Asadar, acum sunt într-un moment de pauză, aș putea spune. Sau poate blocaj e un cuvânt mai bun. Nu știu sigur ce să fac mai departe, nu știu de unde să apuc problema. Deocamdată am ajuns la concluzia că e vorba de urata aia de gelozie, un sentiment de inferioritate (care nu stiu de unde naiba a aparut, probabil se trage din gelozie) și o exprimare ineficienta a sentimentelor. Urmează să mă documentez (iar) și să încep să rezolv problema. Pâna una-alta, calm, calm, calm. Sper să nu mă lase nervii. Pana imi fac un plan de lupta, calmul e singura modalitate de a aborda problema.

PS - daca as fi stiut ca e asa de greu cu copiii... mai ales cu doi... incep sa cred ca nu vom mai avea zile linistite decat cand vor fi copiii plecati la casele lor; sau poate sunt prea pesimista acum, dar chiar am ajuns la capatul puterilor si al nervilor...

Alte articole

0 comments