Cum incepe noaptea... sau Povestea de seara

by - septembrie 14, 2009

...ma intorc in camera lui Mihai cu biberonul lui caliu (portocaliu), plin cu lapte. El sta in patul lui de bebelus, cu suzeta in gura, privindu-ma somnoros dintre 2 tractoare, 1 excavator, 2 masini metalice, un tren cu 3 vagoane si o masina de politie, toate preferatele lui in momentul de fata. Il asez in patul mare si ii dau laptele.
- Ia sa vedem ce poveste citim...
Ma indrept spre cutia cu carti. Tzuuuusht! se aude aerul din biberon.
- Lupu'!
Zambesc. Lupul este personajul lui preferat.
- Citim Scufita Rosie?
Tzuuuusht!
- Nu!
- Aaa, cei trei purcelusi...
- Daaa!, si se da mai intr-o parte pe perna, ca sa imi faca loc.
- Asaaa, au fost odata trei purcelusi... Vezi, 1, 2, 3...
- Asa. 1, 2, 6, 8... Vaca, calu, coco... Pa-pa, pa-paaa, pa-pa a noi.
- Da, si intr-o zi s-au hotarat sa plece de la ferma si si-au luat la revedere de la toate animalele... Le-au facut semn, pa-paa...
El bea linistit, cu ochii atintiti pe ilustratiile cartii si da din mana in semn de pa-pa ("pa-pa a noi" = "pa-pa, mai veniti pe la noi").
- Si au mers ei ce-au mers, au trecut de munti si de padure, au trecut si un rau, si unul din purcelusi a zis ca el vrea sa se opreasca si sa isi construiasca o casa...
- Gata, casa. Lem, casa lem. Lupuuu! Uuuuu... Ufff! Usa casa lemn. Sticat.
Si sufla cat poate de tare.
- Fughe pocu... Fuga fuga! Pocu casa. Lupu sus acopeis, cade buf papa... Oooo... Doae, aoleo... (porcii au fugit in casa de caramida iar lupul s-a urcat pe casa si a cazut pe horn direct in ciorba purcelusilor).

...Si asa, de ceva timp, Mihai tine sa povesteasca si el imaginile din carti si nu numai. De obicei eu nu i-am citit textul povestilor (pentru ca, sincer, nu am gasit nici o carte care sa aiba un text scris anume pentru copii foarte mici), ci i-am explicat si povestit direct pe imagini. Azi mi-a povestit ce se intampla in genericul desenelor cu Locomotova Thomas si m-a surprins placut pentru ca stia dinainte ce personaje vor aparea, desi nu a mai vazut decat de cateva ori desenele.

Alte articole

3 comments

  1. Bravo Mihai, asa se spune o poveste buna, cu multe interjectii, gesticulari si ceva cuvinte, si mult degetel pe imagini.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hello,

    cautand referinte despre o carte, am dat de blogul tau. Savuros! Am nimerit povestea cu canisul-oaie si am ras cu larcrimi, drept care l-am rasfoit putin (mai mult)...

    Acum sa revenim la carte. Am vazut ca, printre picaturi, citesti si Adele Faber - Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca. Poti sa-mi spui cum ti s-a parut si daca merita citita/cumparata?

    Toate cele bune la tine sa se-adune

    RăspundețiȘtergere
  3. @je: Da, mie mi-a placut. Sunt prezentate exemple concrete din viata celor doua autoare, sunt situatii in care ne aflam si noi ca parinti la un moment dat si la care e posibil sa nu stim cum sa reactionam. Si cel mai mult mi-a placut pentru ca m-a facut sa vad lucrurile si din punctul de vedere al copiilor, lucru foarte important. Asa ca, dupa mine, merita (mai ales ca nu e o polologhie de text plictisitor :D). Numai bine si tie! Si lectura placuta... :)

    RăspundețiȘtergere