Cum incepe noaptea... sau Povestea de seara

...ma intorc in camera lui Mihai cu biberonul lui caliu (portocaliu), plin cu lapte. El sta in patul lui de bebelus, cu suzeta in gura, privindu-ma somnoros dintre 2 tractoare, 1 excavator, 2 masini metalice, un tren cu 3 vagoane si o masina de politie, toate preferatele lui in momentul de fata. Il asez in patul mare si ii dau laptele.
- Ia sa vedem ce poveste citim...
Ma indrept spre cutia cu carti. Tzuuuusht! se aude aerul din biberon.
- Lupu'!
Zambesc. Lupul este personajul lui preferat.
- Citim Scufita Rosie?
Tzuuuusht!
- Nu!
- Aaa, cei trei purcelusi...
- Daaa!, si se da mai intr-o parte pe perna, ca sa imi faca loc.
- Asaaa, au fost odata trei purcelusi... Vezi, 1, 2, 3...
- Asa. 1, 2, 6, 8... Vaca, calu, coco... Pa-pa, pa-paaa, pa-pa a noi.
- Da, si intr-o zi s-au hotarat sa plece de la ferma si si-au luat la revedere de la toate animalele... Le-au facut semn, pa-paa...
El bea linistit, cu ochii atintiti pe ilustratiile cartii si da din mana in semn de pa-pa ("pa-pa a noi" = "pa-pa, mai veniti pe la noi").
- Si au mers ei ce-au mers, au trecut de munti si de padure, au trecut si un rau, si unul din purcelusi a zis ca el vrea sa se opreasca si sa isi construiasca o casa...
- Gata, casa. Lem, casa lem. Lupuuu! Uuuuu... Ufff! Usa casa lemn. Sticat.
Si sufla cat poate de tare.
- Fughe pocu... Fuga fuga! Pocu casa. Lupu sus acopeis, cade buf papa... Oooo... Doae, aoleo... (porcii au fugit in casa de caramida iar lupul s-a urcat pe casa si a cazut pe horn direct in ciorba purcelusilor).

...Si asa, de ceva timp, Mihai tine sa povesteasca si el imaginile din carti si nu numai. De obicei eu nu i-am citit textul povestilor (pentru ca, sincer, nu am gasit nici o carte care sa aiba un text scris anume pentru copii foarte mici), ci i-am explicat si povestit direct pe imagini. Azi mi-a povestit ce se intampla in genericul desenelor cu Locomotova Thomas si m-a surprins placut pentru ca stia dinainte ce personaje vor aparea, desi nu a mai vazut decat de cateva ori desenele.

Trimiteți un comentariu

3 Comentarii

  1. Bravo Mihai, asa se spune o poveste buna, cu multe interjectii, gesticulari si ceva cuvinte, si mult degetel pe imagini.

    RăspundețiȘtergere
  2. Hello,

    cautand referinte despre o carte, am dat de blogul tau. Savuros! Am nimerit povestea cu canisul-oaie si am ras cu larcrimi, drept care l-am rasfoit putin (mai mult)...

    Acum sa revenim la carte. Am vazut ca, printre picaturi, citesti si Adele Faber - Cum sa vorbim copiilor daca vrem sa ne asculte si cum sa-i ascultam pentru ca ei sa ne vorbeasca. Poti sa-mi spui cum ti s-a parut si daca merita citita/cumparata?

    Toate cele bune la tine sa se-adune

    RăspundețiȘtergere
  3. @je: Da, mie mi-a placut. Sunt prezentate exemple concrete din viata celor doua autoare, sunt situatii in care ne aflam si noi ca parinti la un moment dat si la care e posibil sa nu stim cum sa reactionam. Si cel mai mult mi-a placut pentru ca m-a facut sa vad lucrurile si din punctul de vedere al copiilor, lucru foarte important. Asa ca, dupa mine, merita (mai ales ca nu e o polologhie de text plictisitor :D). Numai bine si tie! Si lectura placuta... :)

    RăspundețiȘtergere