Acum ceva timp, când prin casă părea că se dezlănțuie un adevărat război între copii, mi-am cumpărat o carte foarte interesantă de la Editura Trei: PSIHOLOGIA RELAȚIILOR FRATERNE, care este, exact cum scrie pe prima copertă, o descriere (prima) și analiză complete ale puternicei legături emoționale dintre frați și surori. Și DA, citind-o, am înțeles procesele psihologice care stau în spatele reacțiilor lor, nevoile pe care uneori nu știau să le verbalizeze și cum să îi ajut.
Până ajung să parcurg și ultimele capitole și să fac o recenzie, iată aici un citat extrem de interesant, care explică perfect legătura și relația dintre frați...
Dacă avem în vedere două principii psihologice clasice, separare-individuație* și constanța-obiectului*, putem înțelege de ce relația este menită să se schimbe de-a lungul anilor și de ce există o pornire fie către apropiere, fie către înstrăinare.
Frații au adesea o relație de empatie reciprocă, oferindu-și căldură, mângâiere și tovărășie pentru ca apoi, după ce s-au arătat vulnerabili, să se rănească reciproc. Dar apoi se pot îndepărta brusc unul de celălalt doar pentru a se reîntâlni atunci când, mai târziu, unul dintre ei se simte singur sau dependent.
Pe de o parte, procesul de separare-individuație este imboldul evolutiv prin care toți copiii și adolescenții trebuie să devină mai independenți și mai încrezători în forțele proprii până la respingerea completă a influenței membrilor familiei biologice. Așa că oamenii își amintesc prea bine cum au fost răniți sau insultați de un frate, iar acest lucru i-a făcut să se retragă. Dorința de a nu fi ca acel frate rău, pe lângă nevoia de a deveni un individ distinct și diferit de acel frate sau soră, constituie o latură a acestui dans dialectic în dezvoltarea unui sentiment de sine.
De cealaltă parte, constanța-obiectului reprezintă nevoia tuturor indivizilor de a menține legături stabile și plăcute cu cei apropiați, de a abandona schimbarea și „independența” pentru reasigurările gratificante ale celor pe care-i cunoaștem, care ne aduc bucurie, satisfacție și, în cazuri extreme, chiar nefericire teribilă, dar previzibilă. Astfel, frații se bucură adesea de sentimentul lor de a fi asemenea. Ei pot trece cu vederea suferințele trecute și să reia legătura, nevrând să piardă legătura intimă și, în acest proces, o parte din ei înșiși.
Până la maturitate, frații sunt liberi să-și configureze relația în orice fel doresc. Pot fi distanți sau apropiați. Ca terapeuți, nu încercăm să impunem așteptări sau să dăm sfaturi despre cum „ar trebui” să evolueze o relație între frați. Avem întotdeauna în minte faptul că separarea-individuația și constanța-obiectului sunt polii opuși ai dansului de apropiere și îndepărtare pe care frații îl desfășoară de-a lungul viețiilor lor.
* nota mea: procesele psihologice de separare-individuație și constanța-obiectului stau la baza dezvoltării tuturor oamenilor în prima parte a vieții.
💖
Lavinia
0 Comentarii