Unele sfaturi le-am găsit în Parenting fără stres în 12 pași, de Christiane Kutik (minunată carte!) și voi scrie despre ele în altă postare, iar pentru restul... mă inspir și eu de la mămicile care fac HS (bloguri din afară). Am găsit sfaturi bune pe multe bloguri, am selectat anumite pasaje și le redau mai jos (mi-am permis să le traduc).
Așadar, cum îi ajutăm pe copii să fie mai atenți și să se concentreze mai bine, în așa fel încât să devină mai independenți și să ajungă să-și facă lecțiile singuri?
Să o luăm cu începutul...
Maria Montessori ne spune că cei mici au nevoie să ia parte la viața practică, de zi cu zi, a familiei.
Ei trebuie să folosească unelte/instrumente (copii după cele adevărate) adaptate la dimensiunile lor - să spele, să șteargă, să aranjeze masa, să aranjeze florile într-o vază, etc. Aceste activități îi permit copilului să imite ceea ce fac oamenii mari din jurul lor. Poate părea neimportant, dar integrarea copilului în viața normală a familiei îl fac pe acesta să aibă o imagine pozitivă despre sine, să învețe să se concentreze pe perioade din ce în ce mai lungi, să gândească logic, să dobândească o bună coordonare fizică și echilibru, să rezolve probleme, să-i placă să lucreze, să se simtă un membru al familiei tocmai pentru că face ceva pentru familie, să devină independent pentru că învață să aibă grijă de el însuși și de mediul din jurul său, să fie manierat. De fapt, toate aceste abilități îl vor ajuta să aibă succese la școală și să devină un adult fericit.Ei, da, asta trebuia făcut de la început. Eu nu am respectat criteriul ăsta, mi se părea aiurea să-i pun să strângă podeaua PLINĂ cu jucării - asta și pentru că nu auzisem la momentul acela de Maria Montessori, iar cei din jurul meu spuneau că trebuie învățat de mic să facă treabă, ca să-mi fie mai ușor când vor fi mari și mie tocmai statutul ăsta de sclav nu-mi plăcea. Si, partial, recunosc ca am gresit, pentru că există o listă atât de mare de beneficii. Oricum, e prea tarziu acum să o iau de la început, dar pot remedia, pe cât posibil.
sursa: Montessori Homeschooling
Cum să-i ajuți să treacă mai ușor de la joacă, la lecții/teme. Despre rutină, pregătire, alegeri și consecințe naturale
1) Stabileste o rutină zilnică
E cel mai simplu mod în care poți evita luptele de putere. Asta nu înseamna că trebuie să-ți organizezi ziua în detaliu, până la 30 de minute, de la momentul în care se trezesc copiii și până se culcă, dar pentru ei e bine să știe la ce să se aștepte. Au nevoie de o oră fixă de culcare, de trezire și de odihna după-amiază, precum și ore fixe de masă și gustare. Toate astea crează un ritm, iar copiii au nevoie de ritm și rutină in viața lor.
2) Anunță dinainte ce urmează să se întâmple
Una din cele mai mari probleme ale lui Big M la grădiniță era că nu voia să intre în clasă, de la locul de joacă din grădiniță, pentru a ne pregăti de plecarea acasa. Nu avea nici o problemă să mănânce sau să ia gustarea, dar întotdeauna duceam o adevărată bătălie pentru a o aduce înăuntru. După câteva discuții cu educatoarele, mi-am dat seama că nu exista nici un fel de avertizare pentru faptul că timpul de joacă avea să se termine. În clasă exista obiceiul ca, la sfârșitul perioadei de joacă, educatoarea să înceapă să cânte la pian. Toti copii se opreau din ce făceau, indiferent de activitate, și ascultau cele 5 minute de muzică. Când am văzut asta, am fost uimită cum o clasă plină de copii de 3 ani reacționau atăâ de bine. Așa că au aplicat aceeași regulă și la locul de joacă: educatoarea fluiera cu 2 minute înainte de terminarea programului și le spunea să se dea pentru ultima dată în leagăn sau pe tobogan. Astfel, ”bătăliile” au scăzut semnificativ.
3) Folosește unități de măsură pe care le pricep și copiii
Copiii mici nu înteleg conceptul de timp, iar de aici provin multe din luptele de putere. Pentru ei e același lucru dacă spui că trebuie să pleci într-o oră sau în 15 minute. Dacă le spui că trebuie să pleci după micul dejun, atunci te vor înțelege. Iată câteva exemple:
''După micul dejun, mergem să ne încălțăm, urcăm în mașină și mergem la grădi.''
''După prânz, ne odihnim.''
''Când se termină programul ăsta, e timpul să mergem la culcare.''
''Poți să te mai dai de cinci ori în leagăn, apoi e timpul să lăsăm și pe altcineva / să mergem acasă.''
''Te mai învârți de trei ori, apoi e timpul să-ți dai jos rochița și să intri la baie.''
La nevoie, te poti folosi și de un cronometru.
4) Dă-le de ales (dintre variantele aceptabile din punctul tău de vedere)
Motivul pentru care copiii devin bosumflați atunci când trebuie să înceteze activitatea pe care o făceau ca să treacă la altceva, este că se simt neputincioși. Arată-le că sunt responsabili pentru viața lor, lăsându-i să hotărască uneori singuri, dar în anumite limite de care ei nu trebuie să fie neapărat conștienți. Frumusețea este că tu, ca părinte, stabilești aceste limite - trebuie să fie acceptabile din punctul tău de vedere, dar totuși să-le lase copiilor impresia că sunt liberi să decidă. De exemplu:
''E timpul să te îmbraci. Vrei să porți rochia asta sau pantaloni și pulover?''
''E vremea să te încalți. Vrei pantofii sau tenișii?''
''E timpul să mâncăm de prânz. La desert, vrei iaurt cu căpșuni sau cu piersică?''
5) Stabilește o serie de consecințe... naturale
Copiii nu învață nimic din pedepse, ci doar din consecințele naturale ale faptelor lor. Datoria ta de parinte este să le comunici cât mai simplu și mai clar care vor fi consecințele acțiunilor lor. Iată câteva exemple:
''Dacă nu vii în casă să te odihnești puțin, nu te vei putea juca afara mai târziu. În cele din urmă vei obosi și vei intra înauntru, în timp ce copiii se vor juca din nou afară.''
''E foarte rece. Dacă nu-ți pui haina, iți va fi foarte frig.''
''Dacă te superi și plângi când vreau să-ți pun rochița, data viitoare nu ți-o voi mai da. Va trebui să o arunc.''
sursa: 9 Ways To Ease Daily Transitions
În mare parte cam așa am făcut și eu cu copiii mei. Mai puțin partea cu rutina, asta și pentru că nici eu nu sunt un om foarte organizat. Deh!
Copilul trebuie învățat să-și asume responsabilitatea pentru lecții și teme
În fiecare dimineață, Bug vede pe o listă exact ce trebuie să facă în ziua respectivă. Astfel evitam întrebările de tipul ''ce facem azi?'' sau ''mai avem mult până terminăm?'', pentru că totul este chiar în fața lui.
Îi permit să facă lecțiile în ordinea pe care o dorește, atâta timp cât termină totul pe ziua respectivă. Unele exerciții trebuie să le facă împreună cu mine, dar pe multe le poate face sau termina singur. Poate oricând să vină la mine să mă întrebe unde nu știe, dar pe multe le poate face singur.
Dacă, dintr-un motiv anume, nu-și termină lecțiile în perioada alocată, le poate lăsa pe mai târziu, caz în care lecțiile rămase intră în categoria teme. Temele trebuie terminate înainte de lăsarea serii, când vrea să se uite la tv sau să se joace - altfel nu va avea parte de aceste activități. Asta e singura consecință pentru faptul că nu s-a concentrat suficient, că nu a fost atent sau pentru că a lălăit-o. Dar, pană acum, faptul că nu ar mai avea voie la tv e un motiv suficient pentru ca să-și vadă de treabă.
sursa: How to teach your homeschooler to work independently
Partea de mai sus e scrisă de o mamă care face homeschooling, dar programul ăsta cred că s-ar putea aplica și la un copil care merge la scoală. La vară vom intra și noi într-un astfel de program; experiența mi-a arătat că repetiția e mama învățăturii și copiii trebuie să facă, măcar puțin, lecții și în timpul vacanței. Of, cât urăsc cuvântul ăsta, lecții! Încă nu știu cu ce să-l înlocuiesc... poate cu învățat, repetat, amintit... Hai să învățăm ceva nou azi! Sună oare mai bine?
Până acum am tras următoarele concluzii:
- copilul are nevoie de un program bine organizat (din punctul de vedere al părintelui), dar pe care să nu îl perceapă ca pe ceva impus;
- lecțiile / învățatul sunt activități care trebuie percepute ca pe ceva natural, obișnuit și normal;
- copilul trebuie să știe clar, dinainte, ce are de facut (pe ziua respectivă sau în ziua aia);
- părintele trebuie să-l sprijine și să-l ajute la nevoie, nu să joace rolul autoritar al învățătorului / profesorului;
- copilul trebuie să-și facă temele sau să învețe într-o anumită perioada de timp, altfel va suporta consecințele naturale: nu va mai avea timp de joacă, va pierde desenele animate preferate, etc.
Într-o postare viitoare voi vorbi despre motivele pentru care copiii nu pot fi atenți sau nu se pot concentra și, desigur, depre cum îl putem ajuta.
:)
Lavinia
