clasa I

Prima săptămână din clasa I-a. Sau cum ne-am îmbarcat în tren :)

Cum a început școala... Mă uit la el când ne întoarcem acasă ori când stă la mine în brațe și simt că parcă ieri mergeam în clasa pregătitoare, urcam pe scara interioară a școlii și mergeam sus în clasă să-l iau, apoi cu un an în urmă când era în grupa mare și l-a întâlnit pe A, prietenul lui cu care e acum în clasă... apoi încă un an în urmă, când a început să meargă la grădiniță cu Maria... Trecut, amintiri... Pe Humans of New Yoek a apărut azi o poză cu un vietnamez care avea în brațe un copil; textul era ceva de genul: „Când mă duc să-l iau de la grădiniță, mă uit la el cum se joacă cu ceilalți copii și mă simt foarte mândru că am un copil care crește mare.” :) Și am simțit mândria din spatele acestor cuvinte. Și eu sunt mândră când îl văd ce băiat bun a devenit, dar nu pot să nu mă simt melancolică. Uneori, dar doar uneori, cad în borcanul cu melancolie. Acum nu mai are clasa pe un palier separat (clasele pregatitoare sunt oarecum separate de celelalte) și îl văd alături de copii mai mari, de clasa a III-a, a IV-a... Curând va fi și el așa, curând se va jena să mai stea la mine în brațe. Și mi-e teamă că perioada asta va trece într-o ca secundă, cât durează ca să clipesc, la fel cum au trecut toți acești 7 ani de până acum. :)

Și acum să trec la faptele practice, nu? :)

Unde și în ce condiții?
Clasa lor e la etajul 1, are tabla spartă pe jumărate și scaune proaste, care le vor rupe sau în cel mai bun caz, scămoșa, pantalonii la genunchi. Tabla a fost spartă de un copil din clasa care vine după ei, „o clasă vai de ea, în care sunt numai repetenți și copiii pe care nu i-a mai vrut nimeni la alte clase”, după cum ne-a explicat doamna. Eu am fost șocată de descrierea asta, dar nu mai comentez. Va trebui s-o inlocuim noi, in cel mai bun caz impreuna cu clasa respectiva - nu mi-a venit să cred că nu s-a revoltat nimeni de faptul că nu a fost obligat cumva copilul ăla să o înlocuiască, mai bie zis părinții lui, că directorul nu a luat nici o măsură în acest sens, că nu s-a întrebat nimeni ce facem dacă noi o înlocuim și apoi o sparg din nou.

Cheltuieli, manuale, uniformă!
Fondul clasei e 50 lei pe an, plus ce alte cheltuieli vor mai fi - de exemplu, tabla. Nu e mult.

Caietele auxiliare sunt foarte bune, o să le prezit când vor veni; fac 48 lei toate 4.

Până acum au primit numai Abecedarul, cartea de Cunoașterea Mediului și Manualul de Religie, care e ok față de cel pe care l-am văzut pe internet. Am hotărât cu taică-su să-l lăsăm să facă religia și anul acesta - lui îi place, iar acasă vorbim de N religii, deci nu încape loc de îndoctrinare.

Uniforma, aceeași de la Cervantes, urma să coste o grămadă de bani... pe nimic. 75lei pantalonii, 75lei un pulover cu mânecă lungă și nasturi, 35lei un tricou polo cu mânecă scurtă, 10lei ecusonul. Evident, unii din noi nu am fost de acord. Aș fi dat banii ăia pe pantalon (deși se va vedea că e enorm!), pentru că mă pricep la croitorie și știu că e destul de mult de muncă, dar pe pulover, care era extrem de simplu și nu avea cum să fi fost confecționat la atelierul respectiv de croitorie, nu se punea problema. Un simplu pulover nu avea cum să fie pe bune la prețul ăsta. Iar un tricou polo 35lei? Nici ăla făcut acolo? Când mama i-a luat lui Mihai un astfel de tricou cu 20lei chiar la mijlocul lui august, de ziua lui? NO WAY!
Și să și explic de ce spun atât de răspicat NO WAY! Specula mi se pare cel mai scârbos lucru. Muncesc noaptea, uneori riscând să mă îmbolnăvesc pentru că dorm 2-3 ore din 24, pentru ca apoi să-mi fie rău și sunt de acord că un copil se ține cu bani, dar... DAR nu permit să-și bată cineva joc de munca și banii ăștia. Până la urmă, am luat cu toții tricou polo identic ca material cu 10 și 12 lei cu mânecă scurtă și lungă, vesta cu 8 lei, pantaloni cu 40. Așa mi se pare mai cinstit, să plătești prețul real. Și nu, alea nu erau mai bune sau mai „de calitate”. Dacă ne-ar fi obligat să luăm uniforma asta, înghițeam cu greu, dar o luam până la urmă, știind că am plătit un preț umflat cu nesimțire. Apropos, la celelalte clase a I-a nu există o uniformă asa strictă ca la noi; e adevărat că arată într-un fel copiii îmbrăcați la fel, dar eu urăsc uniformele din start, așa că mă conformez, nu comentez pe tema asta, cel puțin nu acum. Și o mică paranteză, de la doamna citire: „De asta se numește uni-formă, ca să fie toate la fel! Dacă îi prind că vin îmbrăcați diferit îi trimit acasă! Nu mă interesează cu ce se îmbracă în restul zilei, dar în astea patru ore trebuie să fie în uniformă, ca să știe că asta e școală!” Nu mai spun decât că o gândire atât de comunistă nu credeam că voi întâlni la un om de până în 30 de ani și că școala nu trebuie să fie vreun bau-bau separat de viața de zi cu zi; cineva a uitat că nu hainele îl fac pe om. Și... dar tac. Poate vreodată voi face un post pro și contra despre uniformă.

I-am luat coperți de caiete și le-a pus el singur și a fost foarte mândru de asta. (Azi a uitat un caiet de teme și o căciulă la școală.)

În concluzie, am început școala cu gânduri pozitive, au fost un pic brutalizate gândurile astea în prima și a doua zi, dar ne-am revenit. Eu mi-am revenit. Faptul că a început școala mă face în primul rând pe mine să fiu foarte organizată, nu știu exact de ce anume.

El e ok. Dar... dar am spus clar că dacă va mai trebui să-mi repar copilul după câteva luni de școală, dacă va mai trebui să fac pe psihologul cu propriul meu copil... îl mut fără nici o discuție, fără să mai trec prin coșmarul de anul trecut.

Sper să fie un an bun!
Sper din toată inima!

Eu știu că voi face tot ce-mi stă în putință.
Mă simt puternică, mai puternică decât anul trecut, cu mai multă experiență și curaj. Avem deja, după numai o săptămână, un fel de rutină care ni se potrivește. Eu mă trezesc la 6:45, pe ei îi scol la 7, la 7: 40 plecăm, plec apoi după ei la 11:30 (Mihai iese la și 50 acum, când e program de iarnă), venim acasă și dacă e frumos mai ieșim prin parc, altfel ne vedem de treburi pe acasă, apoi pe la 20 ne pregătim de culcare; ideal ar trebui să fie în pat la 20 - vom ajunge și acolo - pentru că i-am monitorizat pe timpul vacanței și dormeau 11-12 ore.

Deci, sper să fie ok. Știu că așa va fi!

:)
Lavinia

About Lavinia

Am două pisici, doi copii, oameni pe care îi iubesc și o lume maaare în care vreau să trăiesc frumos. Îmi place să învăț mereu câte ceva nou, iubesc depărtările, Luna, norii, copacii, filmele vechi și cărțile mai puțin cunoscute. Mare amatoare de smoothie și fursecuri. Îndrăgostită de cărți, stele, lucruri vechi, struguri, gutui și pisici. =^.^=
Un produs Blogger.