Joan Smith : Un loc nepotrivit pentru o doamna

Am facut-o si pe asta! Am citit o carte de dragoste d'aia cu titlu bagat in chenar, asa cum se faceau ele la inceputul inceputurilor romanelor de dragoste la noi, adica in anii '90. Scopul a fost (si inca este!) sa gasesc o carte de gen mai buna decat tambalaul cu dl. Grey, pentru ca am o vaga impresie ca pana si cartile de genul asta se scriu mai prost decat inainte. Bad, foarte bad...

Revenind la cartea aici de fata, voi incepe prin a spune ca nu inteleg de ce e incadrata la povesti de dragoste, pentru ca numai asta nu e, dar in fine...

Povestea este despre Catherine Irving, o doamnisoara de la tara, fiica a unui preot ramas vaduv; fata mosteneste o casa in Londra de la matusa din partea mamei si, cum sunt sanse mari ca tatal ei sa se casatoreasca cu o femeie pe care ea o nu poate suferi, pleaca spre marele oras cu gandul sa vanda casa si sa se mute cu chirie. Ajunsa in Londra impreuna cu domnisoara ei de companie, Catherine vede ca nu e cine-stie-ce de mostenirea ei: casa e mare, dar darapanata si situata pe o strada dintr-un cartier saracacios. Chiriasii sunt oameni simpli: un profesor de muzica, o ''actrita'' batrana, o vaduva tanara si fiul ei, un functionar, insa unul pare ca se distinge - domnul Alger, care spune ca e asistent in cabinetul unui lord. Relatiile dintre chiriasi sunt incalcite si Catherine nu intelege nimic la inceput, iar cand ajunge sa isi faca o idee, aceasta se dovedeste a fi gresita. Domnul Alger nu e cine pare a fi, profesorul de muzica la fel, ba chiar nici tanara vaduva. Povestea este mai mult politista (si m-a si enervat din cauza asta, pentru ca nu prea imi plac cartile de gen si nu am rabdare sa ''citesc'' interogatorii), pentru ca personajele sunt implicate in actiuni de spionaj si contraspionaj - mai mult nu spun... Decat ca nu am simtit nici o poveste de dragoste (poate 10%, asa), iar ca imaginea copertii este total gresita: Catherine nu este atat de frumoasa si nici super-eleganta, avand in vedere ca este fata de preot si vine de la tara. Punct.

Povestea nu m-a impresionat nespus, pentru ca nu e o carte care isi propune asta, dar a fost un divertisment interesant si m-a adormit bustean de fiecare data, dupa 50-60 de pagini (si imi dadea vise ciudate, cu agenti secreti, pe care reuseam sa mi le amintesc a doua zi). :D Cel putin pentru astea doua motive, me very happy. Cartea a aparut in 1995 la editura Miron si nu se mai gaseste in librarii, ci numai la anticariatele online.

Happy reading,
Lavinia