Apoi mi-a zis chiar mie ''Esti proasta!'' tot din suparare. Nu m-am enervat si nici suparat, desi in mine simteam o dezamagire enorma. Mi-am dat seama ca ceva este in neregula, ca era suparata sau frustrata si nu stia cum sa-si gestioneze sentimentele. Am luat-o langa mine si, dupa ce am dezamorsat conflictul, am inceput sa glumim si sa o intreb, mai serios mai intr-o doara, de unde a auzit cuvantul ala, rostit asa... Evident, de la gradi...
Ca sa nu ma mai incurc eu in cuvinte, redau mai jos cateva explicatii dintr-un articol care mi se pare foarte bun si la obiect (si pe care mi-am permis sa le traduc):
"Copiii incep sa foloseasca asa-numitele cuvinte urate numai dupa ce ii aud pe altii folosindu-le sau dupa ce cuvintele urate le-au fost adresate lor, direct. Adultii folosesc astfel de cuvinte atunci cand sunt suparati, iar comportamentul lor va fi copiat de copii, de obicei cu aceeasi incarcatura emotionala (adica vor rosti aceleasi cuvinte, cand sunt suparati). Se poate spune ca aceste cuvinte urate se transmit precum un virus de la adulti la copii si apoi de la un copil la altul, in asa fel incat, mai devreme sau mai tarziu, orice copil din lume este expus etichetarilor de acest gen si/sau cuvintelor urate. In concluzie, nu este vina copilului ca a ajuns sa invete cuvinte mai dure, la fel cum nu este vinovat de faptul ca a luat un virus si ii curge nasul.
Cand folosesc cuvinte urate, e foarte posibil ca micutii sa nici nu stie exact sensul lor: pentru ei, tonul cu care rostesc cuvantul conteaza cel mai mult si tocmai acest lucru ar trebui sa atraga atentia parintilor. Acea incarcatura emotionala irita sistemul intern delicat al copilului si face ca acel/acele cuvinte sa se lipeasca de mintile lor precum o guma de mestecat. Apoi, cand copilul se simte izolat, amenintat sau suparat, aceasta rutina prefabricata a ''cuvintelor urate si a tonului rastit'' iese la iveala, la fel cum le-a auzit si el alta data. Copilul nu vrea sa faca asta in realitate, dar nu stie alt mod prin care sa semnalizeze faptul sa se simte rau sau ca are o problema. Este suparat. Comportamentul lui spune ''Vezi la ce am fost expus? Este urat si deranjant. Si o sa-ti arat si tie cat de rau este.'' Si atunci va reproduce ceea ce a auzit la scoala sau pe strada. Dar, in realitate, el striga dupa ajutor."
Si, pe scurt, reactia trebuie sa fie urmatoarea:
* ...in primul rand, calma, dar nu mai cred ca era nevoie sa amintesc... ''crizele'' astea ale copiilor nu trebuie luate ca pe un atac personal, ci ca un strigat de ajutor;
* daca nu stii de ce sau cum a ajuns ca vorbeasca intr-un anumit fel, observa comportamentul la gradi, in parc, la bunici;
* foloseste asa-numitul special time pentru a te apropia de copil (10 minute in timpul saptamanii sau 20 in weekend; cate 5 minute, de mai multe ori pe zi, daca situatia se repeta des - desigur, timpul poate varia, insa e important ca in perioade de genul asta parintele sa se conecteze si mai puternic la copil, pentru a afla ce il supara);
* transforma cuvantul urat in unul haios, folosindu-l in joaca, razand - astfel, incarcatura emotionala si conotatia negativa se vor sterge; asta functioneaza mai ales atunci cand logica (asa cum am incercat eu) nu merge;
* in cele din urma, stabileste niste reguli: ok, copilul nu intelege ce spune, dar pana la ce varsta? trebuie invata sa isi exprime frustrarile altfel, nu vorbind asa... in cele din urma, modul acesta ii face o defavoare.
Aplic asta de mult timp si la noi functioneaza. Poate ajuta si pe altcineva.
:)
Lavinia
0 Comentarii