Doamna-cu-copite-de-ponei si gandurile-mi fugare

by - aprilie 17, 2013

          Mergeam cu copiii spre gradi, intr-una din diminetile astea insorite de primavara. Eram deja in curtea scolii, fix in mijloc, in zona mereu inundata de soare, lumina si cald. Ne si grabeam un pic, e drept, asa ca priveam drept in fata. Noi vorbeam despre noroi; tocmai ii explicam Mariei de ce in dimineata aia nu era noroi pe jos in curte si asta pentru ca ma intrebase, nu de alta. Pe cealalta poarta a scolii intra o doamna cu copilul in dotare, tinut strans de mana, grabiti si ei. Numai ca ei mergeau spre scoala, deci in directia opusa noua. Doamna, foarte bine: medie ca inaltime, slabuta si, as zice eu, bine inspre 40, cu parul tuns mai scurt, roscat-aramiu si perfect aranjat, cu o jacheta neagra, pantaloni visinii mai degraba stramti, dres de culoarea pielii, geanta neagra, pantofi negri cu toc, ochelari de soare negri. Eu, in jeansi evazati, cu tenisi rosii si un polar la fel de rosu, nemachiata, cu ochii un pic umflati si cu parul oricum, dar numai  aranjat nu.
          Trecem unii pe langa ceilalti. Recunosc, o fractiune de secunda, de fapt cam 3-4 secunde mai exact, am fost un pic invidioasa: intr-o alta realitate as fi purtat si eu pantaloni visinii si parul aramiu, coafat perfect. Pe moment, m-am intrebat cu cat se trezeste mai devreme dimineata ca sa se aranjeze; sau poate e una din femeile alea care numai dau cu o mana prin par si totul sta perfect, pentru ca eu ma ridic din pat ca un robot neuns si nu pot pregati copiii in mai putin de 20 de minute, pe ceas, orice as face, iar parul ramane ultimul pe lista. Sau poate are o bona care ii pregateste copilul, in timp ce ea se pregateste... pe ea. Sau poate, revin, e super eficienta si are o super viteza pe care eu nu am dobandit-o. Sau poate e pentru ca ea are numai un copil pe care il pregateste in 10 minute, deci ii raman inca 10 pentru machiaj si par. In fine...
          Evident, copiii s-au privit. Nu exista intersectare de genul asta in care copiii sa nu se priveasca si sa se ''masoare'' din ochi. Pe mine ma amuza de fiecare data. Mai facem cativa pasi, femeia nu mai e in raza mea vizuala, deci nu mai am cu cine sa ma compar, asa ca ma gandesc sa imi reiau discutia si sa o dau un pic inspre primavara, comparativ cu alte anotimpuri. Il vad pe Mihai ca se uita la picioarele mele.
          - Mami, tu de ce nu porti pantofi d-aia?
          Zambesc. Busted!
          - Pantofi cu toc, adica?
          - Da.
          - Pai..., si ce sa-i spun copilului? Ca poate fi dureros sa mergi pe tocuri, ca ma deranjau, ca merg ca rata sau ca nu stiu sa merg? Ca pur si simplu nu am nici macar o pereche de pantofi cu toc, de parca o femeie ar trebui sa aiba, musai? Ca am masura 41 sau, si mai bine, 42, in functie de calapod si ca rar imi gasesc sau ca nu cred ca merita sa dau banii pe ceva ce nu voi purta macar 50% din an? ...nu am. De ce?
          - As vrea sa te vad si pe tine o data asa, si arata subtil in spate.
          - Pai... mie imi plac tenisii. Sunt mai comozi. Iti inchipui cum ar fi sa merg pe pietrisul asta cu tocuri? Plus ca am tenisi rosii, vezi? Dar daca vrei, o data o sa port si pantofi cu toc.
          Se uita la tenisi si rade.
          - Da, pana atunci iti zic Doamna-cu-copite-de-ponei.
          Si rade el si rad si eu, desi nu stiam daca era un fel de compliment, ceva de rau sau o simpla afirmatie.
          Si asa, deci: trebuie sa imi iau pantofi cu toc. Voi soca gradinita, asta-i sigur. :))

          XO
          Lav

Alte articole

1 comments

  1. Si tu, Mihai? daca deschizi usa unei institutii cu tocuri esti luat in serios, daca o deschizi in basketi, tenisi trebuie sa fii zambitoare, spontana,si desteapta ca sa compensezi tocurile...:) m-a amuzat, dar m-a si speriat...minunile mici se adapteaza la lumea superficiala din jur si la exigentele estetice, si eu, care ma tundeam periuta, am parul cuminte pana a umeri pentru ca...copiiilor le plac mamele cu parul lung. O zi minunata sa aveti! si plimbari cat mai lungi in tenisi colorati

    RăspundețiȘtergere