Hansel şi Gretel (Crişan, 2003)

Cartea asta mi se pare atât de veche încât mă mir că o mai am. Este de fapt a nepoatei mele care avea cam 7 ani când a primit-o; iată că prichindeii mei au moştenit-o când au mai puţin de jumătate din vârsta ei. :)

Această ediţie a poveştii Hansel şi Gretel este o adaptare şi a apărut în 2003 la editura Crişan. Cartea are un format măricel, dar nu e grea, aşa că se citeşte bine (la noi asta e important: citim de cele mai multe ori culcaţi şi trebuie să ţin carţile în sus). Coperta e dintr-un carton uşor, iar paginile sunt lucioase. Ilustraţiile sunt frumoase şi viu colorate.

Aş putea să spun că am crescut cu cărţulia asta. I-o citeam nepoatei mele M, aşa că ai mei sunt al doilea rând de copii cărora le citesc. Ciudat este că dacă atunci când i-o citeam lui M nu mi se părea nimic ciudat, acum povestea mi se pare înfricoşătoare. Mă bagă în sperieţi: părinţi care îşi abandonează copiii în pădure, baba care îi ademeneşte şi vrea să îi mănânce... Numai că cei mici nu văd lucrurile ca noi; norocul lor că nu ştiu atât de multe lucruri ca noi.

Ilustraţiile oferă un prilej bun şi de a devia de la poveste. Noi de fiecare dată când citim stăm să analizăm şi imaginile şi cu această ocazie le explic una-alta. Povestea celor doi copilaşi e bună pentru a-i învăţa ca nu toate lucrurile frumoase sunt şi bune şi că nu trebuie să aibă încredere niciodată în străini - evident, nu le-am spsu niciodată că părinţii i-au abandonat pe Hansel şi Gretel, ci că ei s-au pierdut în pădure.

Cea mai mare ciudăţenie legată de această carte este următoarea: îi citeam povestea lui Mihai încă de când eram însărcinată cu Maria şi, ştiind că era fetiţă, îmi rămâneau ochii pe imaginea lui Gretel, care e frumoasă, întrebându-mă cum va arăta şi fetiţa mea. Faza interesantă e că Maria mea seamănă cu Gretel din povestea asta, de la trăsăturile feţei şi pielea albă-albă până la ochii albaştrii şi părul şi sprâncenele blond-roşcate. :)