O zi însorită în Parcul Plumbuita - 2070 de cuvinte

9 februarie 2011

O zi însorită în Parcul Plumbuita

Luni, după ce am plecat de la medic, ne-am hotărât să trecem puţin prin parcul Plumbuita. De fapt, Mihai a fost cel care a hotărât, pentru că el m-a tras şi m-a îndemnat să fugim, să fugim, ba într-o parte, ba în alta. Era plin de energie. Ca o paranteză, medicul a spus că nu poate fi vorba e vreo afecţiune la rinichi, pentru că dacă ar fi fost, nu i s-ar mai fi dezumflat ochii deloc şi ne-a dat trimitere la un alergolog. Ok, acum revenind la lucruri mai simple şi mai frumoase...

După o scurtă plimbăreală, am ajuns la un loc mic de joacă, dotat cu un castel nu foarte mare.

Mihai a ocupat locul de onoare, la ochean şi si-a făcut post de comandă acolo.


Recunosc, nu m-am putut abţine şi m-am uitat şi eu prin ochean - sticla era atat de zgariată şi plină de nisip, că nu se vedeau decât nişte umbre - cum probabil e bine, că cei mici s-ar fi uitat cu siguranţă în soare.


Maria s-a dus imediat la balansoar şi s-a dat numai acolo, cu diferiţi copii. Nu a avrut să cedeze locul.

Lângă locul de joacă, la o aruncătură de băţ, era un copac ciudat, pipernicit şi cocoşat.


Habar nu am ce specie este, dar mi-a plăcut.

Tocmai atunci...Cling! cling! cling!... din departare. Pentru cine nu ştie, în Parcul Plumbuita este un fel de ceas cu clopoţei.


Spun un fel de ceas pentru că nu are cadran, ci anunţă numai ora - şi cred că şi jumătatea de oră - cu un cântec cristalin. Se aude foarte frumos. Mihai l-a auzit, aşa că am pornit într-acolo.


Din păcate, când am ajuns noi, tocmai se oprise din cântat. Oricum, copiii au fost încântaţi, mai ales Mihai, care vroia să ştie cum funcţionează.


Câţiva clopoţei...


Lângă instalaţia cu clopoţei era un brăduţ foarte frumos. Mi-a adus aminte de bradul nostru de Crăciun şi de promisiunea pe care mi-am făcut-o mie ca la anul să fac un efort şi să iau un brad de plastic.


Evident, Mihai a trecut peste dealul de zăpadă ca să inspecteze mai bine instalaţia cu clopoţei şi să vadă ”care-i treaba”, cum a exlicat singur.


Nu departe de clopoţei se află un club pentru pensionari, care aparţine de primărie. Nu ştiu dacă era cineva înauntru. Mie îmi place clădirea, are aşa ceva de căsuţa piticilor din Albă-ca-Zăpada.


Acoperişul este ancorat cu lanţuri mari - un detaliu interesant, care arată foarte bine.


Parcul e mare. Foarte mare chiar. Mai la stânga de Clubul Pensionarilor, pe lângă alte două locuri de joacă, era un teren de baschet gol şi îngheţat.

După terenul de baschet... Tadam! Am ajuns la căsuţa poneilor. Pe poneiul care îi
plimbă pe copii îl cheamă Dică, iar cel din spate este Bruno, mânzul lui.


Doamna ne-a explicat şi regulile, menite ca totul să decurgă ca la carte:
- copilul intră în ţarc, ea îi ia mâna şi amândoi spun ”Bună Dică!” apoi îl urcă sus şi încep turele;
- sub nicio formă, nimeni nu stă în spatele poneilor şi nici pe lângă ei - se pot speria şi dau cu copitele, iar asta nu e de glumă, mai ales că sunt copii prin preajmă;
- la sfârşit, doamna ia mânuţa copilului şi îl mângâie iar pe ponei, mulţumindu-i ”Mulţumesc că m-ai plimbat, Dică”;
- eu nu am văzut, dar am înţeles că Dică primeşte un măr după fiecare tură, ceea ce mi se pare o răsplată bine-meritată.


Preţul: 10 lei pentru 4 ture şi 20 lei pentru 9 ture. Ne-a dat şi chitanţă.


Cum am ieşit de la vizita la Dică şi Bruno, am luat-o spre lac. Fântâna era oprită, evident, şi lacul era secat. Dar priveliştea tot a fost frumoasă.


Ei au vrut să se plimbe pe lângă gărduleţ. Am stat cu inima stârnsă, iniţial nu vroiam să îi las, dar... am profitat de ocazie ca să le explic una-alta despre siguranţa lor.


La întoarcere am luat-o prin zona care îmi place mie cel mai mult, o întortocheală de alee cu trei poduri japoneze şi un râu încâlcit. Râul arăta ciudat, părea că e de lapte. Mai lipsea mierea... :)) De fapt, fiind printre copaci, apa îngheţase bocnă şi se topise numai la suprafaţă.


...şi gălăgioşii pescăruşi de pe lacul Plumbuita, de mai aproape de casă. Ne-am mai oprit şi aici la un loc de joacă cu un castel şi mai mare şi cu o locomotivă, dar nu am mai făcut poze pentru că eram cu ochii pe ei să nu cadă în băltoacele imense din jur. Prost amplasat spaţiul ăla de joacă, era ca o oală şi plin de apă din zăpada topită.

În toate, a fost o zi frumoasă. Soare cald şi blând, copiii puteau să fie mai ascultători un picuţel, dar ştiu că au fost obosiţi, aşa că având în vedere asta, aş putea considera că s-au comportat bine. Le-am promis că în weekendul ăsta mai mergem. Sperăm că apa de la locul de joacă cu castel mare şi locomotivă s-a evaporat, ca să punem şi poze, că e tare frumos de altfel.

Un comentariu:

  1. Cred ca a fost o experienta minunata. Si baietilor le-a placut sa calareasca pe poneii de la circ. Sa incerci si Muzeul Satului, la primavara.

    RăspundețiȘtergere