Plecarea lui Daddy și viața de după

by - noiembrie 10, 2010

Azi de dimineață, când încă nici nu se crăpa de ziuă, Daddy al nostru a plecat departe. Sincer, nu am realizat asta decât după vreo 10 ore, când l-am luat pe Mihai de la grădi și când parcă am început să conștientizez că am rămas singură. Acum îmi dau seama că nu știu ce să le explic celor mici despre faptul ca Daddy nu mai apare seara măcar de după ușă, cântând gros ca lupul din Capra cu trei iezi. Parcă și văd că Mihai va întreba, pe la ora 20, când ne pregătim de baie: ”Dal unde este tati cu cadoul?” Păi... o ză zic și eu, ca Maria.

Noi la 4 dimineață vorbeam și râdeam în timp ce îi făceam Ihram-ul și îl învățam cum să și-l aranjeze, după un filmuleț de pe youtube. Ori nu are nici un pic de îndemânare la aranjatul unei cârpe, ori era prea emoționat. Tind să cred că ambele. Ha ha ha.

Și ca să explic, Irham-ul este un veșmânt format din două bucăți de pânză albă, netransparentă, necusută, pe care credinciosul musulman le poartă direct pe corp atunci când merge în pelerinaj la Mecca - cel puțin în cazul nostru. Cum pânza nu trebuie cusută, deci nici surfilată, a trebuit să fac în așa fel încât să nu îi atârne  firele de ață... s-ar fi văzut urât, desi știu că nu ăsta e scopul. Daddy stătea ca o momâie și eu l-am îmbrăcat și l-am învățat ce și cum, pentru că se pare că eu prind mai rapid chestiile astea. Era foarte încântat și se simțea foarte bine. Iar eu mă întrebam dacă nu cumva tot așa se îmbrăcau și vechii egipteni și în timp ce îi tăiam bucățile de pânză m-am transpus pe moment cu mii de ani în urmă. Deh, eu cu ale mele. Sper că nu a uitat să-și ia curea, că i-au spus că poate să-și ia. I-am dat papuci mei albi de plastic, pentru că nici ei nu trebuiau să aibă cusături.

La 5 dimineață m-am culcat pentru că din cauza epuizării mai era un pic și mi se făcea rău, dar l-am văzut, nu știu la ce oră, cum ieșea grăbit pe ușă. Apoi, după multe ore, pe la 13 fără ceva, mi-a dat mesaj că e în Stambul și că e o cafea bună acolo. :)

Toată ziua am fost cam pe altă lume, ca și cum jumătate din mine nu e aici. Cred că, inconștient, încerc să trăiesc ce trăiește el, să fim împreună - e o ipoteză. Deși preconizam că voi fi foarte nervoasă și irascibilă, se pare că sunt foarte calmă și ”dusă”. Sunt curioasă dacă o să fiu atât de visătoare pe toată perioada.

Mâine am prima ședință cu părinții la grădi. Sper să mă adun.

Și ca de final așa... Mihai e în brațe la mine acum. S-a trezit și am vorbit noi de una și de alta, așa cum se întâmplă când se trezește. Apoi a început să își tot frece bărbia.
- Mami, uite ce am aiși la balbă (barbă)...
- Ce ai?
- Am un pic păl (păr).
Ok... Când vine Daddy, peste 12 zile, îl găsește cu cioc. O să mă întrebe ce i-am dat să mănânce.

Alte articole

0 comments