Iain Pears : Cercul crucii (Nemira, 2007)


Uite-aşa, cu mare bucurie, împăcare și entuziasm, mai trec pe răboj o carte care mi-a plăcut în mod special, pe care am cumpărat-o ca ”umplutură” (recunosc, cu rușine), dar care s-a dovedit a fi deosebit de interesantă și excepţională.

Povestea se desfăşoară în anul 1663 şi poate trece, la prima vedere, ca o obişnută scriitură poliţistă. Titlul duce un pic în eroare. S-a ales varianta din ediția franceză, însă mie mi se pare oarecum nepotrivit. Dacă se spune să nu judeci o carte după copertă, eu aş spună să nu judeci o carte nici după titlu... Titlul cărţii, ”Cercul crucii” m-a făcut să îmi zic ”ah, nu, încă o carte gen Codul...”, cu simboluri, sfântul graal, templieri, biserică, crime, bla, bla şi tot aşa. Cercul crucii scrisă de Iain Pears nu are însă absolut nimic în comun cu toate astea, ci ne prezintă în detaliu lumea anului 1663. O carte istorică - ficţiune istorică -, care pornește de la evenimente reale, o comoară în ceea ce priveşte detaliile şi complexitatea personajelor şi acţiunii. Nu mă miră deloc, având în vedere că Iain Pears este, printre altele, doctor în istoria artelor. Chiar că ”o capodoperă destinată să rivalizeze cu Numele Trandafirului”, aşa cum scrie pe prima copertă.

Profesorul Robert Grove este găsit mort în camera sa din Universitatea din Oxford, după toate aparenţele otrăvit cu arsenic, iar pentru această crimă este arestată şi spânzutară fosta sa servitoare. Moartea profesorului este punctul central în jurul căreia se ”învârte” acţiunea, însă autorul se foloseşte de acest teribil eveniment pentru a ne dezvălui o spirală de intrigi ştiinţifice, politice şi religioase din secolul al 17-lea.

La teribila crimă au existat patru martori, ascunşi unul faţă de celălalt, fiecare urmărindu-şi propriul scop, fiecare deţinând o versiune a aceleiaşi istorii, fiecare încercând să se sustragă adevărului. Cartea este structurată în patru capitole, mărturiile celor patru, care fac lumină asupra lumii din perioada restauraţiei. Îl avem astfel pe Marco da Cola, un bogat tânăr italian, papistaş, care cochetează cu medicina şi care ajunge în Oxford pentru a pune ordine în unele afaceri ale tatălui său. El ne introduce în lumea ştiinţifică a Oxfordului. Urmează apoi Jack Prescott, aventurierul care luptă din răspunteri să restabilească onoarea tatălui său, bazându-și acțiunile pe propriile sale iluzii și convingeri; în cele din urmă, cade pradă nebuniei. Ultimele mărturisiri aparțin lui John Wallis, un matematician de seamă al Universității din Oxford și Anthony Wood, anticar și istoric ce a dus o viată de pustnic, dar personaj deosebit de important în intriga cărții.

Dincolo de complexa poveste istorică, dincolo de personajele marcante care au existat în realitate și ale căror destine se împletesc și cu firul evenimentelor, îmi aduc aminte că ceea ce m-a frapat cel mai mult, un fel de învățământ, dacă ar fi să tragem așa ceva din cartea asta, e că niciodată nu trebuie să judeci după aparențe. În această carte, nimeni nu e ceea ce pare a fi.

O carte complexă și foarte interesantă.

Cartea poate fi cumpărată de la editura Nemira, aici (la cel mai mic preț posibil; m-a amuzat că până și pe okazii.ro, cartea e mai scumpă).
Imaginea cărții e tot de acolo, pentru că eu nu-mi mai găsesc cititorul de carduri, cel din laptopul mare e terminat, air laptopul mic mi-a fost rechiziționat de Daddy. Da, viața e minunată.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii