Primele zile ale lui Mihai la grădiniță - 2070 de cuvinte

17 septembrie 2010

Primele zile ale lui Mihai la grădiniță

13 septembrie 2010 (săptămâna 1, ziua 0 - deschiderea)
M-am trezit la 7:00, am pregătit laptele, niște soldăței cu cașcaval, am mai verificat ghiozdănelul și apoi, pe la 8 m-am strecurat la copii în cameră ca să îl trezesc pe Mihai. I-am făcut masaj ca să îl trezesc lent și i-am șoptit la ureche să se trezească, să ne uităm la desenele cu Mickey și să bea lăpticul. A deschis ochii repede când a auzit de Mickey și l-am luat în brațe până în patul nostru. A băut în liniște, apoi l-am îmbrăcat cu hainele pregătite de cu seara.
Ghiozdanul era și el îndesat cu lucruri de care știam (de la nepoțica mea, de acum 10 ani) că e posibil să aibă nevoie:
- schimburi (chiloți, pantalon, șosete și, pentru orice eventualitate, un maieu și o bluză) pentru ca e mic și se mai poate scăpa pe el, mai ales dacă se ia cu joaca și se ține până în ultimul moment... + un pampers și șervețele umede;
- adidași de schimb pentru stat în clasă;
- 1-2 jucării, în cazul nostru, doi dinozauri fosforescenți.

Cum deschiderea era la ora 9:00, cu un sfert de oră am plecat împreună cu Buni la grădi, care e la 5 minute distanță. El mergea tare mândru cu ghiozadul în spate...

La grădiniță, înăuntru, aglomerație mare. Clădirea este foarte mică, are practic două săli de clasă, o baie mare și două holuri, plus un loc de joacă foarte mare; atmosfera este însă foarte caldă și primitoare. Noi am ajuns cam la fix, acum îmi dau seama că ar fi fost bine să fim printre primii, să fi ajuns cu o jumătate de oră mai devreme, deși ar fi existat posibilitatea să se plictisească.

Doamna educatoare era pe holul cu dulăpioare, întâmpina fiecare copil, se prezenta, îl întreba cum îl cheamă și îi repartiza un dulăpior. (fiecare cu câte un desen diferit pe ușă, ca să fie recunoscut mai bine de copii) Mihai nu a spus cum îl cheamă, de fapt nu a spus nimic, a fost retras - cred eu că din cauză că era foarte multă aglomerație, foarte cald și foarte multă gălăgie, toate la un loc fiind o combinație care m-a amețit și pe mine. El are dulăpiorul cu avion verde și îl împarte cu un băiat.

Apoi am intrat înauntru, și acolo aglomerație mare, copii mulți, jucării și părinți. Mihai părea pierdut în spațiu, nu e obișnuit cu uun astfel de vacarm. S-a perindat pe rând pe la fiecare masă, dar nu s-a legat de vreo jucărie anume sau de vreun copil. I-a plăcut foarte mult un fel de casă de păpuși Barbie care avea și etaj și un băiaturcase la etaj o mașinuță. Mihai nu a fost el, era timid, nu îi venea să se bage la jucării, deși i-am spus că poate să se joace cu orice vrea. Pun timiditatea asta a lui pe faptul că era multă zarvă (la un moment dat mi-a cerut să îi curăț urechile - erau curățate din ziua precedentă, de fapt i se înfundaseră și a început să caște singur), multă lume, iar el nu e obișnuit cu asta, plus că era un mediu nou.

Doamna ne-a făcut un scurt instructaj și ne-a spus că apoi vom putea pleca acasă:
- Programul e 8:00 - 12:00, acceptă copii și până la 9-9:30 cel târziu, că altfel aia nu mai e grădiniță. Părinții care știu că au copii care vor plânge pot rămâne în primele zile până se obișnuiesc ei mici.
- Părinții ai căror copii au alt fel de probleme, oricare ar fi ele, trebuie să spună despre ce e vorba și în acest sens va trebui să completăm niște declarații cu numele copilului, data nașterii, numele, telefonul și adresa persoanei care ia copilul de la grădiniță (eu sau Buni), aventualele probleme sau sensibilități ale copilului (a Mihai, faptul că nu are voie iaurt cu fructe sau alte minuni gen Danone, dulciuri cu cremă de fructe, sucuri acidulate sau orice fel de suc din comerț, din cauza alergodermiei). Dacă copilul mai scapă, sau dacă nu e obișnuit la wc (mai ales că vasul de la baie de la grădi nu e mic, e mare ca cele pt adulți) nu e nici o rușine, mai ales la vârsta asta, trebuie numai să ducem olița într-o pungă de plastic și schimburi și să le lăsăm la dulăpior.
- Copiii au nevoie de încălțăminte de schimb și un ghizdănel în care să punem o gustare (un sandviș împachetat într-un șervețel de pânză, nu de hârtie pt se poate rupe și se face murdărie, și o sticluță cu apă) pe care o servesc pe la ora 10. Să aibă pantaloni cu elastic, pentru a se dezbrăca mai repede la baie (fiind o singură educatoare, nu poate pierde prea mult cu ei la baie, la fel cum nu îi poate lăsa singuri pe ceilalți), nu cu nasturi și în nici un caz salopetă.
- Lista de rechizite din poza alăturată.
- Grădinița nu are femeie de serviciu și nici instalator. Ultima femeie de serviciu a ieșit la pensie iar posturile sunt blocate, așa ca la fiecare sf de săptămână va trebui să facem curat în dulăpiorul copilului. La fel, dacă se rupe ușa de la dulăpior, care și așa e șubredă, o reparăm singuri, pt că nu are cine altcineva.

Apoi am plecat, după ce i-am exlicat doamnei cum nu vrea Mihai să facă nr.2 la oliță, cu atât mai mult la wc. A spus că e ok, numai să aducem olița și să nu uităm de schimburi în care să băgăm și pampers.

Acasă s-a mai jucat cu Maria pe afară, la ora 13 au mâncat și la 14 au fost în pat. Au adormit cu greu, Maria era mucioasă și pe deasupra avea chef de joacă, plus că nu prea era ora lor de somn - a trebuit să îi culc în camere separate. Seara s-au trezit la ora 18 iar la 22:30 au fost înapoi pat. Programul lor de până acum trebuie schimbat, sper să pot face asta usor; până acum se trezeau la 10:30-11:00, mancau de prânz la ora 14, se culcau de prânz la 15, se trezeau la 18-19 și se culcau noaptea la ora 23 sau mai târziu dacă mergeam în vreo vizită.

14 septembrie 2010 (săptămâna 1, ziua 1)
M-am trezit la 7, cum aveam aranjat totul (ghiozdan, haine, rechizite, oliță, schimburi) de cu seară, am făcut laptele cu cereale și sandvișul și l-am trezit pe jupân. La fel ca în prima zi, s-a trezit repede, fără plâns sau smiorcăială. A mâncat tot, ne-am aranjat și am plecat. Am ajuns la fix. În clasă erau mulți copii, doamna i-a pus în piept o floricică pe care era scris numele lui și vârsta și l-a dus la o masă să se joace. El era la fel de intimidat, blocat, aș spune. Nu s-a mai uitat la usă după mine, era vizibil interesat de ce jucării și de ce se petrecea în jurul lui. Doamna a spus că dacă cred că vor fi probleme și că e posibil să plângă, să rămân, afară. Nu am fost singura care a rămas, în total am fost cam 7 părinți și bunici.

Știam de la Monika (nepoata mea pe care am dus-o la grădi acum 10 ani, deci am experiență :D ) că nu trebuie să zăbovesc la ușă, că nu trebuie să mă vadă, așa că am ieșit afară; oricum a trebuit să dau vreo 3 ”rapoarte” despre cum l-am dus și ce face și nu uiteam să vorbesc de pe hol, să nu fac gălăgie.

Mihai era cuminte. M-am uitat și eu, ca și ceilalți părinți, pe ușa crăată numai 2 cm să văd ce face și el era cuminte la altă masă, cu jucării. Alți copii plângeau, e puțin spus... era VALEA PLÂNGERII (eu sunt obișnuită cu urletele a 2 copii, dar acum plângeau vreo 6 și al șaptelea țipa isteric). Tonul cică ar fi fost dat de o fetiță de la casa de copii, cu probleme afective, și care probabil s-a speriat la gândul că va fi lăsată singură; asistentul maternal care o avea în îngrijire era cu ea, dar nu a putut să o calmeze. Iar cu copiii cam așa e, se iau unul după altul, mai ales dacă e o situație nouă. Două mămici rămăseseră în clasă, știind că prichindeii lor aveau să plângă.

Se făcea 9:30, mă gândeam că e momentul să plec, cum el e cuminte. Și atunci s-a întâmplat greșeala: altă mămică a intrat în clasă la copilul ei care plângea, eu m-am gândit să profit de faptul că ușa e larg deschisă și să mă uit după Mihai și... m-a văzut - greșeală totală. M-am tras ușor, ca să nu îl sperii, ca și cum ar fi fost normal să fiu acolo și să stea liniștit, dar nu a fost suficient. După ce ușa s-a închis, Mihai a fugit la ușă și a început să plângă după mine. Am auzit-o pe doamna că îi spunea că nu sunt afară, el țipa ca ”ba da, e mami afară”, apoi l-a luat la o măsuță. Am crezut că l-a calmat. Nu i-am mai auzit plânsul, numai pe al celorlalți. La un moment dat, se deschide ușa, apare doamna, care știa că am rămas și mi-a zis că acum pot intra, că tot plânge. Inăuntru, plângere totală, un sfert urlau. Micuțul de el stătea cu coatele pe masă, plângea încet, suspina puternic și tocmai își ștergea ochișorii de lacrimi, cu un aer sfârșit. M-a muiat imediat, ce să spun... M-am dus la el cu aerul meu împăciuitor și m-am purtat ca și cum ar fi fost totul normal și i-am spus că ”nu trebuie să plângi mami, că eu eram acolo, afară, cu tine, nu te lasă mami, totul e bine, dar acum ești aici la grădi și trebuie să te joci, uite câte jucării frumoase sunt aici (asta ca să îi distrag atenția), toate sunt și ale tale și poți să te joci cu oricare... mai bine, uite, joacăte cu băiețelul ăsta de aici, care stă la masă cu tine (și care nu plângea, dar nici prea mult nu mai avea :)) )”. Fără ceartă sau amenințări, numai afirmații pozitive, evidențierea lucrurilor frumoase de acolo și distragerea atenției. Odată cu mine au intrat și ceilalți părinți de afară ai căror copii plângeau și astfel, cu lacrimogenii stăpâniți, situația s-a mai calmat. Fetița din plasament a plecat cu asistentul maternal.

Cum se făcea deja ora 10, doamna a spus că e timpul pentru gustare și că toți trebuie să formeze un trenuleț punând mâna pe umerii celui din fața lui. Evident, numai trenuleț nu au format, dar au ajuns la baie, s-au spălat, unii s-au speriat de aparatul de uscat mâinile, inclusiv Mihai. În cele din urmă am ajuns înapoi în clasă, i-am arătat cum să desfacă pachetul (nu a mâncat un sandviș niciodată, așa că nu știa), să pună ghiozdanul la spate, cum a spus doamna, etc. Era liniștit, fericit, se comparta normal. Am profitat de ocazie și i-am spus doamnei că trebuie să fug acasă la Maria și că mă întorc imediat ce termin cu ea; dânsa o cunoaște pe Buni, știe că stăm la 5 minute.

Am revenit după vreo 30 de minute (i-am dat laptele Mariei, am schimbat-o, m-am schimbat și eu și am lăsat-o cu Buni; cand am intrat la ea în cameră, Maria se uita la ușă, așteptând să dea buzna și Mihai - am zâmbit, gândindu-mă că îl iubește). La grădi, copiii erau deja afară. Doamna a spus că a fost cuminte, că probabil s-a luat cu plânsul după ceilalți după ce m-a văzut din greșeală.

Grădinița are o curte mare cu câțiva castani și două bănci, două tobogane, 3 dragoni și o rățușcă care se bălăngănesc pe arcuri, două zone cu nisip și o căsuță; toate construcțiile sunt de lemn și plastic. Este foarte frumos. Mihai alerga de colo colo, la un moment dat a zăbovit mult cu o droaie de copii în casă - chiuiau, stăteau pe jos, râdeau -, dar nu s-a legat de vreun copil anume. La un moment dat s-a dus la o gașcă de vreo 4-5 băieți mai mari, de vreo 5 ani, dintre care șeful avea bratele pline cu masinute iar ceilalti îl urmau. Nu l-au băgat in seama, iar șefu a spus ”hai sa plecam de aici ca ma enerveaza ăsta” și au plecat. S-a dus după ei, dar tot nu l-au acceptat. Apoi s-a dus la alt grup de băieți mai mari care erau la nisip; aici, după vreo 2 minute, unul l-a luat direct în brațe, l-a scos din zona de nisip și l-a împins mai departe ca să plece. Mihai s-a enervat, i-a spus ceva (cel mai probabil ceva de genul ”Hei, lasă-mă”, din câte am reușit să îmi dau seama) și au avut o mică altercație, dar care s-a terminat rapid. Pe mine nu m-a băgat în seamă, deși din când în când revenea la mine, dar nu din teamă, ci cu o atitudine expansivă, deschisă, gen ”ia uite de frumos e aici și câte pot să fac”. La final, doamna ne-a dat laptele și cornul, iar eu am profitat de faptul că îi place la nebunie laptele și i-am spus că l-a primit pt că a fost cuminte la masă și după.

Acasă a îmbrățișat-o mult pe Maria și a spus că i-a fost dor de ea. Și ea i-a dus dorul pentru că s-a bucurat foarte mult când l-a văzut. Acasă a povestit că un băiat rău nu a vrut să se joace cu el. Eu i-am spus că nu e nimic dacă nu vrea cineva să se joace cu el, că oricum băiatul ăla era mai mare și că e bine, trebuie să își facă prieteni din copiii care sunt cu el în clasă. Nu am insistat prea mult pe asta. Au mâncat de prânz la 14, la 15 au fost în pat, la 18 s-au trezit și la 22 i-am culcat la loc.

Concluzii:
- dacă copilul este foarte sociabil, independent și obișnuit cu alți copii (nu frați, ci grupuri mai mari de copii necunoscuți și gălăgioși), nu va avea nicio problemă de adaptare, nu va plânge;
- dacă este sociabil și relativ independent, dar nu e obișnuit cu gălăgia sau cu grupuri mari de copii, atunci e bine ca după ce intră în clasă să nu își mai vadă părintele; e posibil să înceapă să plângă și el, imitându-i pe ceilalți.
- dacă cel mic e sociabil dar e foarte legat de unul din părinți, treaba e mai dificilă, va plânge la ideea că e lăsat singur; aici văd că au lăsat părinții să stea măcar în prima zi.
- dacă cel mic plânge nu trebuie certat; cum am scris mai sus, fără ceartă sau amenințări, numai afirmații pozitive, evidențierea lucrurilor frumoase de acolo și distragerea atenției cu orice lucru care îl interesează.
- unii părinți greșesc punând prea mult accent pe problema plânsului la grădi (”vezi să nu plângi la grădi, că...!”), spunându-i copilului exact ceea ce nu ar trebui să facă... Pai ce copil ascultă, mai ales la vârsta asta? Că al meu face exact pe dos. Cred că e mai ok să scoți în evidență lucrurile pozitive. Afirmațiile pozitive fac minuni.

15 septembrie 2010 (săptămâna 1, ziua 2)
Aceeași rutină. M-am trezit la 7, am făcut laptele și pachețelul lui, l-am trezit la 7:15, a băut laptele cu cereale și s-a uitat la desene, apoi am plecat cu o mașină potrivită de joacă afară, ca să se poată juca și el cu băieții. La grădi, totul a fost ok. Nu a plâns, a fost pe loc captat de jucăriile din clasă. Cu o singură excepție, nici ceilalți copii nu mai plângeau, iar doamna ne-a spus să mergem acasă că azi nu ne mai lasă înăuntru, că nu mai e cazul.

M-am dus să îl iau la 11:30, cu Daddy. Mihai se plimba fără țintă anume prin curtea de joacă și își bălăngănea mâinile. Așa face când se plictisește. Și știu că se plictisește pentru că acasă face cam ce vrea și se joacă cu ce vrea, de obicei pietre, nisip, țevi. Dacă ar fi să îl încadrez la un gen de joc, el e un constructor, ori acolo nu prea are ce să facă. Îl amuză să se dea pe tobogan, dar nu poate să facă asta 2 ore. Va trebui să îi dau eu idei despre ce să facă. Nu avea mașinuța cu el și doamna a spus că nu s-a jucat deloc cu ea, dar la plecare băiatul cel mare cu mașini de ieri s-a așezat pe bancă lângă el și îi analiza mașina cu interes; presupun că e un semn bun, că îl va accepta și pe el.

După-amiază îi curgea nasul iar peste noapte a fost coșmar. Și el și Maria erau mucioși rău, amândoi... plânsete, gemete... You know the drill.

16 septembrie 2010
Nu l-am dus, i s-ar fi înrăutățit starea și i-ar fi îmbolnăvit și pe ceilalți. Am fost totuși la grădi să o anunț pe doamna. Nu mai plângea decât o fetiță, iar doamna era foarte bucuroasă că a reușit să îi atragă de partea ei pe cei mai mulți. Făceau activitate cu plastilină și mi-a părut foarte rău că nu a putut să meargă și Mihai, că i-ar fi plăcut la nebunie. Am fost în schimb la medic, au viroză amândoi. Mihai va merge de abia luni la grădi, asta dacă e totul bine.

Sper, știu 95% că totul va fi bine. Eu l-am crescut în așa fel încât să fie independent și curajos, iar curios este din fire, așa că totul cred că va fi bine. :)

PS - Scuze pt greselile de exprimare, literele mancate, etc. Nu am mai avut răbdare să citesc polologhia, mai ales că stiu că aș mai fi adaugat explicații și impresii, încă o dată pe atât. :D

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu