Asta noapte, pe la 5 dimineata ma chinuiam sa adorm (pentru ca de obicei la ora aia lucrez) si stateam in pat, si priveam in gol prin intuneric si ma gandeam la mine, la trecut, la Craciunul nostru, al celor de varsta mea, care au prins ceva din comunism...
Stiu ca faceam un brad - un brad-brad, romanesc, nu d-astia nordici si bogati in ramurele, ci mai chel asa, dar foarte bun -, il impodobeam cu drag si fast, era ceva nemaipomenit... aveam globuri in toate culorile si toate formele (imi placea unul in forma de samovar, primit de la un medic, prieten de familie) si ii puneam si varf... aveam cateva varfuri si le alternam de la an la an. Recunosc, atunci faceam bradul si asteptam sa vina Mos Gerila. Nu stiam de Craciun, nici de Isus. Banuiam ca e ceva mai mult decat batranul Gerila, dar in principal credeam ca bradul se face ca sa aiba el sub ce sa puna cadourile. Si cadourile erau mereu fantastice, mai ales pentru ca nu primeam cadouri decat de 2-3 ori pe an.Asta ar fi fost primul Craciun in care Mihai ar fi putut sa prinda povestea cu Mosul. Are 2 ani si 4 luni, e destul de mare cat sa inteleaga cate ceva, respectiv ideea de recompensa. I-am spus, toti, ca daca e cuminte si, in functie de caz, mananca, doarme sau asculta, vine de Craciun un Mos si ii aduce cadouri... Dar trebuie sa fie cuminte! El tacea.
Azi de dimineata, vine la mine la pat cu cutia cea mai mare pe care a gasit-o in teanc si zice:
- A adus tati suchie (jucarie).
Da, "a adus tati jucarie". Pentru ca ei primesc cadouri cel putin o data pe luna. Mereu se gaseste cate o carte interesanta, un joc educativ sau antrenant, o masinuta, pe care i le luam. E si greu sa rezisti uneori, mai ales ca se mai gasesc si la preturi bune (si nu, nu cheltuim aiurea). Cineva scria pe un blog ca nu a intrat in atmosfera Craciunului, iar altcineva ii spunea ca o sa se simta iar ca in copilarie cand o sa aiba si ea copii si o sa se topeasca de bucurie odata cu ei, cand ii va vedea ca deschid cadourile... Zambind spun acum ca nu mai cred asta. Craciunul nu mai e cum era pentru noi. Pentru noi si portocalele erau un cadou... trageam de ele cat puteam si cojile le puneam pe soba ca sa miroasa frumos iar altii, am auzit, rodeau pana si cojile uscate. Acum... le fac zilnic suc din portocale.
Si stau si ma gandesc... poate ca e mai bine asa. Aveam dubii mari legate de povestea cu Mos Craciun si cum sa ii zic lui Mihai o minciuna, pana la urma, nu? Cum sa inteleaga el ca Mosul sta undeva departe, cand vede mosi peste tot in oras si la televizor? Prin alte minciuni? In asta consta magia Craciunului, in venirea Mosului? Si atunci imi spun ca poate e mai bine ca nu a fost impresionat prea mult de Mos Craciun. Mi se pare mai corect sa sarbatorim si noi, si cei mici, nasterea lui Isus si sa ne facem cadouri cu ocazia asta. Nu sa ne balacim (a se citi "complacem") intr-o minciuna, desi placuta, totusi inutila. Pentru ca dezamagirea pe care o vor simti cand vor intelege adevarul va depasi bucuria cadourilor primite in atatia ani. Cred ca Mosul a obosit si trebuie sa se pensioneze, in sfarsit - sau sa predea stafeta nepotului. L-am iubit, dar acum e nevoie de unul care sa cunoasca mai binen timpurile in care traim.
P.S. - iar imaginea din filmele americane cu Santa Claus care tine pe genunchi copilasi mi se pare jenanta, daca nu chiar obscena.
0 Comentarii