„...am închiriat o cabană veche, galbenă, în pădurea de la marginea ținutului. Erau acolo o mulțime de copaci, mai ales pini și mesteceni, și mai erau un debarcader, un hangar pentru barcă și un drum îngust și noroios care trecea prin pădure și se termina pe țărm, cu niște stânci cenușii, netede, sub nivelul cabanei. Șosele nu existau. Nici orașe sau oameni. Dincolo de debarcader, apa lua totul în stăpânire și marele lac se întindea spre nord, vast și foarte rece, plin de canale secrete și porțiuni nenavigabile, golfuri, păduri încâlcite și insule fără nume. Peste tot, sălbăticia forma un întreg, ca o uriașă oglindă concavă, infinit de albastră și de frumoasă, mereu aceeași. De asta și veniserăm. Aveam nevoie de singurătatea de acolo, de murmurul monoton, hipnotic al pădurilor și al apei, dar, mai presus de toate, aveam nevoie să fim împreună...”
[Vrăjitorul - Tim O'Brien]
0 Comentarii