Christopher Priest : Lumea inversă (Nemira)

          A trecut cam multişor timp de când am citit cartea asta şi nu îmi dau seama de ce nu am scris despre ea, pentru ca mi-a placut la nebunie. E una din cărţile care m-au surprins; deşi îmi părea plictisitoare la început, s-a dovedit a fi una din cărţile alea care zguduie din temelii tot ceea ce ştim noi despre realitate (realitatea din carte, desigur, in care ne montam mintea ca sa traim mai bine povestea).
          Lumea inversă a lui Christopher Priest este inversă numai pentru noi, cei care citim. Pentru cei din carte, este perfect normal să trăiască într-o uriaşă navă, un fel de oraş-vagon care înaintează mereu pe şine pentru a ajunge un punct optim în spaţiu, punct care se deplasează şi el mereu. Rămânerea în urmă sau avansarea dincolo de el, înseamnă, oricum, moarte. Lumea lor este bine organizată şi structurată, naşterile sunt controlate, iar fiecare ajunge să facă parte dintr-o ghildă anume şi îşi aduce contribuţia la înaintarea oraşului. Eroul cărţii însă... ajunge să schimbe tot.
          Dincolo de faptul că Priest conturează perfect această lume stranie, până la cele mai mici detalii, povestea devine acaparantă spre final, culminând cu momentul în care oraşul nu mai are cum să înainteze, moment de blocaj total pentru locuitorii săi. Aş îndrăzni să spun despre carte că este un fel de parabolă despre nişte grupuri care trăiesc şi acum, în timpurile noastre după reguli proprii, foarte stricte.
          Mi-e foarte dragă Lumea inversa a lui Christopher Priest, foarte dragă... e una din puţinele care m-au surprins într-o aşa măsură, că m-a bulversat total cu finalul. Iar asta e ceva, pentru că, de obicei, intuiesc destul de uşor finalurile cartilor.

xoxo,
Lavinia