Mi-am mai amintit și eu de blogul ăsta... Și mi-am amintit pentru că e mijloc de noiembrie și, deși e încă foarte frumos afară, mai e o lună și vine Crăciunul. Aveam strânsă încă de anul trecut o colecție de brazi mai ciudați, neconvenționali. Eu nu prea mai țin să avem brad de brad în casă, spre deosebire de soțul meu (care, ciudat, până să vin la el, nu mai avusese brad de vreo douăzeci de ani; acum se pare că a prins gustul). Nu știu exact de ce nu mai vreau brad adevărat, nu sunt ecologistă până la sânge; pe scurt, nu mi se mai pare ok să tăiem atâția copaci degeaba.
Iată, așadar, colecția de brazi neobișnuiți... La majoritatea am pus sursa; nu toate pozele au si tutoriale in articolul de origine, dar cred ca fiecare model poate fi refăcut cu ușurință, pentru că nu sunt deloc dificile.
Încep cu bradul pe care l-am avut în 2009. Am ales varianta asta din motive pur practice: Mariuca avea 11 luni, deci era în etapa în care se târa peste tot și trăgea de tot, iar Mihai nu era nici el mai prejos, deși era mai măricel. Pe atunci nu aveam foarte multe decorațiuni ale noastre, ca familie, așa că am luat un set de globuri roșii din Carefour și o ghirandă albă ceva mai veche pe care am lipit-o cu scoci pe perete, în formă de brad; globulețele le-am prins de luminițe. Sunt conștientă că nu e perfect ca forma, privit din afară, dar pentru mine este.
|
sursa: ikea |
|
tumblr.com |
|
sursa: ikea |
|
sursa: ikea |
|
downtothewoods.com.au |
Anul acesta vom face un brad din luminite. Le-am propus asta copiilor si ei au fost imediat de acord. So be it!
Lavinia
0 Comentarii