Despre zilele alea cand obosim... ca parinti

Ca sunt. Si uneori sunt multe. Zilele in care, oricat de mult i-as iubi pe M&M, parca as vrea sa stau in pat mai mult, sa am o zi pentru mine, o zi in care sa citesc o carte intreaga, asa ca in vremurile de demult sau sa lucrez non-stop, pana la epuizare (nu sa fiu intrerupta din 5 in 5 minute). Credeam ca sunt eu in neregula, dar se pare ca e ceva normal sa simt asta. E oboseala, e lipsa unui timp liber al meu pe care nu ma simt indreptatita sa il cer, desi am in jurul meu exemple care procedeaza altfel decat mine. Si da, exista si parenting burnout.

'''Ma plimb printre rafturile din supermarket cu o cafea in mana si fara copii.
Din pacate, asta e cea mai buna seara de vineri de care-mi aduc aminte.''

In lipsa unor solutii aplicabile cat mai des (sau dupa cum am eu nevoie), am ajuns la o strategie simpla: renunt la job-ul de parenting si devin si eu copil, alaturi de copiii mei. Nu mai joc rolul de parinte care le stie pe toate, ci trec de partea cealalta, pur si simplu traind si experimentand alaturi de ei. Evident, imi dau silinta, nu imi iese de fiecare data.

Semnele acestei ''oboseli'' (parenting burnout):
- iritabilitate, atat in preajma cat si in lipsa copiilor;
- resentimente, vinovatie, manie, frustrare, sentimentul ca nu iti mai poti contola viata;
- detasare fata de copii;
- incapacitatea de a te bucura de lucrurile care in mod obisnuit iti faceau placere.

Poate parea gluma imaginea de mai sus, dar am fost de atatea ori in situatia aia... sa ma plimb prin supermarket, la cumparaturi, fericita ca am macar o ora de liniste in care imi pot pune gandurile in ordine. :)

Asa ca am invatat niste lucruri:
...ca nu trebuie sa fiu mama perfecta. Pentru simplul fapt ca nu exista asa ceva, la fel cum nu exista om perfect. Incerc numai sa fiu o mama buna; in cele din urma, ca parinte, e important sa ai un comportament constant.
...ca nu trebuie sa ma compar cu alte mamici si nici sa ma ridic la standardele altora.
...ca atunci cand simt ca obosesc si ca nu mai pot face fata solicitarilor venite din partea copiilor trebuie sa imi constientizez starea, sa o accept si sa incerc sa ii contracarez manifestarile: iritabilitate, stres, atentie scazuta. Si aici respiratia functioneaza foarte bine... si numaratul pana la 10 (asa cum face Zana Maria, sefa Carpacilor).
...ca trebuie sa gasesc o modalitate de a scapa de sentimentele neplacute adunate peste zi, mai ales atunci cand stiu ca nu pot avea prea curand ziua-vacanta pe care mi-o doresc. Iar eu fac asta lucrand la proiectele mele si scriind aici pe blog. Mai functioneaza de minune si sportul.
...si, cel mai important, ca o data trecuta perioada dificila, trebuie sa ma reconectez la copiii mei. Pentru ca ei simt indepartarea, ba chiar uneori reactioneaza urat la ea.


Lavinia

Trimiteți un comentariu

2 Comentarii

  1. Ca bine zici! Sunt alaturi de tine!
    De aproape 10 zile incoace, fetita mea se lupta cu durerile cauzate de eruptiile a trei dinti. Colac peste pupaza, are si scaune moi. Indispozitia e cuvantul ei de ordine.
    Tipetele din fundal ma insotesc cand mananc pe fuga sau fac dus pe fuga. De gatit, gatesc tot pe fuga si fara pic de placere. Am migrene.
    In timpul asta, eu tanjesc dupa putina liniste. De cel putin cateva ori in fiecare zi in vine sa las totul balta si sa ma duc aiurea la o plimbare de una singura.
    Seara sunt doborata de parca trag la jug toata ziua.

    Suntem puternice si rezistam! Nu-i asa?
    Irina

    RăspundețiȘtergere
  2. Rezistam! Trec repede si perioadele mai grele si putem rasufla mai relaxate atunci.
    Lavinia

    RăspundețiȘtergere