Behind Locked Doors (film noir, 1948)

IMDB: 6,6/10
Mi-am petrecut noaptea de Halloween uitându-mă, pentru prima oară, la un film noir. Desigur, fiind fan al filmelor alb-negru (și pentru faptul că, practic, într-o anumită perioadă din viața mea, le-am mâncat pe pâine :D), sunt sigură că am mai văzut genul ăsta, dar acum e prima dată când mă interesează direct. Nu știu dacă am început cu cel mai reprezentativ film noir - nici nu pot spune că mi-am dorit asta -, nu am plecat cu nici un fel de așteptări în această nouă întreprindere de-a descoperi acest gen, doar cu dorința de a vedea și alt fel de filme... și nu-mi pare deloc rău.

Behind Locked Doors a apărut în anul 1948, e catalogat drept film noir și apoi inclus în subcategoria de filme noir a căror acțiune se petrece într-un azil/sanatoriu (da, există aceastră clasificare) :).

Povestea e despre corupție și până unde merg o jurnalistă și un detectiv pentru a descoperi adevărul. Kate bănuiește că un judecător corupt se ascunde într-un sanatoriu particular de boli nervoase și apelează la Ross, un tânăr detectiv particular, pentru a afla dacă bănuielile ei sunt . Cum pe capul judecătorului e pusă o recompensă de 10000$, cei doi se hotărăsc să lucreze împreună pentru a-l da pe mâna poliției: pozează ca un cuplu căsătorit în care el are probleme psihice și ajunge astfel să fie internat în sanatoriul particular. Acolo însă pacienții au alte drepturi decât oamenii normali...

Numele regizorului, Budd Boetticher, nu-mi spune multe deocamdată (aflu de pe wikipedia că a regizat filme cu buget redus și a dat lovitura cu niște western-uri) și nici actorii principali, Lucille Bremer (a fost partenera lui Fred Astaire în trei filme, dar acesta a fost ultimul ei rol, s-a declarat dezamăgită de industia cinematografică și a părăsit domeniul) și Richard Carlson (el a continuat să joace în filme și a primit o stea pe Holliwood Boulevard pentru contribuția adusă în cinematografia americană).

Filmul e bun! Nu, nu are explozii și nici vorbăria aia rapidă, tipică filmelor de la vremea aceea (modă care a cam revenit), nu are sânge pe pereți - în ciuda afișului care pare destul de înfricoșător. Teroarea, dacă pot spune așa, este mai degrabă psihologică, pentru că nu știi dacă eroul nostru va fi salvat sau dacă va afla adevărul, nu știi dacă prietenii pe care și i-a făcut în sanatoriu vor scăpa și ei cu bine. Avem suspans, joc actoricesc bun, o poveste care m-a prins și care nu plictisește. Povestea de dragoste dintre cei doi nu m-a „inspirat”, nu am simțit niciodată că ar exista alte sentimente în afară de amiciție între ei - cel puțin din partea ei. Altfel, avem mai toate caracteristicile unui film noir: jocuri de umbre și lumini, cadre întunecate, suspans, unghiuri neobișnuite.

Vă recomand filmul ăsta, măcar pentru a schimba genul la care vă uitați de obicei (dacă aveți chef de ceva nou) și, nu în ultimul rând, pentru a vedea că lumea era la fel de coruptă și „înainte” - cumva, poate asta alină dezgustul pentru politică din ziua de azi.

Pe IMDB, filmul are nota 6,6 din 10, ceea ce înseamnă că e f ok; eu îi dau nota 7.

Vizionare plăcută!
Lavinia

p.s. - filmul se găsește integral pe youtube și e legal (aici); subtitrare se găsește în engleză și alte limbi - dacă o să apuc să o traduc, o voi urca aici cumva.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii