Paste aglio olio, cele mai simple ever

...adica din toate timpurile. :)

Mie imi plac pastele. Intr-un fel, imi aduc aminte de acasa: atunci mancam cu branza si zahar, ca sa nu mai spun de nemaipomenit-de-buna budinca pe care o facea mama... mai rar mancam cu nuca, iar atunci ma simteam de parca ar fi fost un eveniment deosebit. Oricum, ideea e ca sentimentul a ramas: de cate ori mananc paste, nu pot sa nu ma gandesc la zilele cand eram acasa si asta imi da o senzatie de bine.

Mai recent, de la sotul meu am invatat sa fac paste cu sos de rosii si tot felul de alte combinatii. Cea mai noua reteta - pentru mine - a fost cea de paste cu ulei si usturoi. Se prepara extrem de rapid, nu e nevoie decat de cele cateva ingrediente de baza si nici de pricepere prea mare in bucatarie. Ma pot lauda ca mi-au iesit bune de fiecare data cand am facut, tocmai pentru ca a mancat si el. :)

Ultima data mi-au iesit asa...


Am folosit:
  • paste
  • ulei (nu foarte mult)
  • piper
  • 1/4 ardei gras rosu
  • usturoi MULT
  • boia
Cum am facut:
  1. Am pus pastele la fiert cu sare, le-am clatit cu apa rece cand au fost gata si le-am lasat un pic la umflat - cca.10 minute;
  2. In timpul asta am curatat usturoiul, am taiat cubulete ardeiul si am pregatit celelalte condimente;
  3. Am pus ulei intr-o cratita, am pornit focul si am pus apoi pastele - nu ca sa le frig, ci numai ca sa se incalzeasca si ca sa se acopere de tot cu uleiul.
  4. Se adauga ardeiul, usturoiul taiat felii subtiri, piperul si alte condimente iuti, dupa cum se doreste.

Eu aveam o pofta nebuna de usturoi, asa ca am pus din belsug. :) Cantitatile le pun din ochi, de obicei, mai ales la paste.

Bon apetit!
Lav

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii