Barefoot in the Park (1967)

Barefoot in the Park / Descult in parc este o comedie din 1967 regizata de Gene Sacks, cu Robert Redford si Jane Fonda in rolurile principale. Filmul este o ecranizare a piesei de teatru cu acelasi titlu, scrisa de Neil Simon si care a avut premiera pe Brodway in octombrie 1963. In rolurile secundare ii avem pe Charles Boyer si Mildred Natwick.

Barefoot in the Park / Descult in parc este povestea lui Corie si Paul Bratter, un cuplu proaspat casatorit care incearca sa se adapteze noii vieti.

Corie este o femeie exuberanta, plina de energie, indragostita peste cap de sotul ei... Paul este un avocat tanar care lucreaza intr-o firma importanta si tocmai isi primeste primele cazuri serioase.

Dupa 6 zile petrecute la un hotel de lux, cei doi se muta intr-o garsoniera mica la etajul 6 al unei cladii vechi, unde nu au caldura si mobila la inceput, desi e iarna, si una din ferestrele luminatorului e sparta - exact genul de chichite mici si enervante care pot strica armonia dintre ei (si orice cuplu, de altfel). Paul si Corie trec cu bine peste primele incercari, insa problemele nu intarzie sa apara. Paul munceste mult si, desi incearca sa fie cat mai calm si sa faca fata cat mai bine nevoii constante de iubire a sotiei sale, la un moment dat clacheaza in fata acuzelor ei...

Corie mi se pare o femeie foarte solicitanta din punct de vedere emotional, dar deschisa si sociabila; energia ei ma oboseste, sincer. Pana si cearta ei cu Paul, pornita tot de ea, este absurda: se supara ca el e mereu bine imbracat, ca are grija de cum arata, ca pana si cand e beat are un comportament controlat si calm si ca se poarta ca un observator in viata (pentru ca nu dorise sa guste dintr-o ciorba greceasca)... ca avocat cred ca e imperativ sa arati desavarsit si legat de mancare... poti obliga pe cineva sa guste ceva daca nu vrea? Desi el incearca sa treaca peste istericalele ei, pana la urma cedeaza si pleaca - de fapt, ea ii spune ca vrea sa divorteze si il da afara din casa. Desigur, in spatele istericalelor cred ca se ascunde de fapt teama de necunoscut, de faptul ca nu stia cum avea sa fie mariajul lor...

Mama ei ii deschide ochii, daca pot spune asta, si o face sa fuga dupa el si sa il aduca acasa. Sfatul ei insa mi se pare cam tras de par si nu tocmai in regula pentru ca pune problema mentinerii unei casnicii fericite numai pe umerii femeii. Iata discutia dintre Corie si mama ei:
-...and I love him. I don't know what he wants... I don't know how to make him happy. What am I gonna do, mother?
- That's the first time you've asked my advice since you were ten. Hmm... It's really very simple. All you have to do is to give up a little bit of you, for him. Don't make everything a game, just... late at night, in that little room of yours upstairs, take care of him. Make him feel... important. If you can do that, you'll have a happy, wonderful marriage.
Nu cred ca o casatorie poate fi salvata daca partenerii renunta la ceva "din ei". Ca sa nu mai spun ca nu cred nici atat daca numai femeia face asta.

Filmului pare ca ii lipseste ceva, desi nu stiu ce anume, pentru ca e facut ca la carte - din punct de vedere regizoral si actoricesc nu i se poate reprosa nimic. Povestea e usor inchistata, problema lor este practic puerila in zilele noastre. Daca atunci asa a fost, azi cuplurile stau impreuna cu mult inainte de casatorie, deci problema lor nu se mai aplica astazi. Si vad, iarasi, teama asta de casatorie care, din pacate, e in plina floare acum. Oh, e atat de naspa sa fii casatorit, nu mai poti face ce vrei, te plictisesti, etc... Hai ca am auzit asta de zeci e ori, ca deja ma plictiseste.

Ce mi se pare absolut sublim in filmul asta e stilul de a juca al actorilor, veniti din generatii diferite. Corie si Paul - Fonda/Redford sunt caracteristici pentru filmele din perioada 60-70; mama ei si vecinul excentric au jocul specific filmelor alb-negru... A fost un deliciu sa le ascult cadenta vorbirii, mimica fetei, ba chiar si miscarile si sa recunosc lucrurile astea. Superb!

Lav