Uneori, in zile ca asta de azi, in care vantul bate puternic, crud, verde, curat, alearga norii pe ceruri si pare ca aduce mirosuri din alte taramuri, ma gandesc cum ar fi sa fiu si eu in alta parte. In loc sa fiu in gradina noastra, sa fiu la sute de kilometrii, in cealalta parte a Pamantului, in alta gradina, ca asta de mai sus, din Lippa, Filipine... Si asa, imi inchipui ca nu am deasupra capului corcodusi si gutui si visini, ci... palmieri. Imi inchipui ca vantul miroase a sarat si usor a umezeala. Si e mai cald. Chiar daca bate vantul tare si aici, nu e racoare, norii nu sunt gri; susuitul frunzelor mari de palmieri seamana cu suierul ramurilor de brazi. Imi ud salatele cu drag si de abia astept sa le mananc diseara, cand ne adunam mai multi pe terasa de lemn. Si vorbim despre ce mai e nou, despre amintiri; si poate cum o sa stau asa linistita pe scaunul de ratan, cu vantul batand puternic, o sa imi zboare gandul inapoi acasa, peste sutele de kilometrii, inspre tara aia mica, in forma de peste. Si m-ar apuca un dor nemasurat de casa, de ai mei.
E frumos cand bate vantul puternic; imi alearga gandul si sufletul prin ceruri, la fel ca norii.
Pace,
Lavinia
[foto: gradina din Lippa, Filipine, sursa: corbis]
0 Comentarii