Poezii pentru omul care a murit pe intuneric (1)

ROMANŢA CORBULUI
de Ion Minulescu

Pe ţărmul nalt şi drept -
Hotarul, de unde-ncepe necuprinsul
Imperiu-al apelor albastre
Cu-atâtea felurimi de pete,
Al apelor ce dimineaţa sunt verzi,
Iar seara violete -
Un corb a poposit spre seară,
Şi-aşa, cum sta pe malul mării,
Orbit de albastrele noianuri,
Muiate-n purpura-nserării,
Parcă-i sositul care-aşteaptă să vină şi-alţi întârziaţi...

Şi-n seara-aceea-n care-apusul
Părea mai trist ca-n alte seri,
Iar soarele părea că pleacă să nu mai vină niciodată,
M-am dus să-mi plimb pe ţărm urâtul
Şi biata-mi inimă,-mbibată
De-amaru-otrăvilor sorbite din gura-amantelor de ieri...
Dar corbul mi-a ieşit în cale
. . . . . . . . . .
Pe ţărmul mării nalt şi drept,
Ca şi pe-o margine de groapă,
Veghea un cioclu-naripat,
Şi cioclul m-a privit o clipă,
A dat din aripi
Şi-a zburat...
Şi parcă mi-a şoptit în treacăt :
- Bine-ai venit... De când te-aştept!

(apărută în Viaţa literară şi artistică, I, nr.7 din 25 februarie 1907)