Sfârşitul primului an de grădiniţă. Serbarea.

          Joia trecută, pe 9 iunie, am avut serbare la Mihai la grădiniţă... evident, pentru că numai el merge. Ha. Şi ca nu cumva să nu obosească copilaşii, în ziua aia au stat acasă. Cu toate astea, am jonglat bine cu ei; la 13:00 au mâncat şi au apucat să doarmă 2 ore. Dacă Mihai nu dormea, ar fi fost catastrofal... Oricum a fost greu, pentru că miercuri Mihai a căzut lat pe asfaltul zgronţuros din curtea grădiniţei şi şi-a julit bine cotul, coapsa şi genunchiul, motiv suficient ca să îmi dau seama că încă e mic şi nu trebuie să îl mai las afară decât cu pantaloni sub genunchi. Prin urmare, pentru că buba din genunchi era proaspătă şi încă îl durea, nu a suportat pantaloni lungi, aşa cum ar fi trebuit să poarte, la fel ca ceilalţi băieţi.

          Poezia despre albine
          A avut de zis o poezie pe care nu a vrut nici un moment să o repete cu mine acasă. Stâlcea primul vers şi apoi şi pe al doilea, dar recita din poeziile celorlalţi copii. Evident, nu a ştiut poezia ca pe apă, cum se spune, ca ceilalţi copii, dar puţin mi-a păsat mie de poezie, sincer. Oricum, era frumoasă, cu insecte.

Pe-o crenguţă stau ciorchine,

O mulţime de albine

Şi ţin sfat, aşa se pare,

Ce-or fi vrând să facă oare?

Să ghicim nu-i greu acum,

Iată-le în zbor la drum,

Vezi, din floare-n floare aleargă

Mierea dulce s-o culeagă.

         Dansurile: valsul şi căluşarii
         Pe urmă a urmat un vals pe melodia Once upon a December din desenul animat Anastasia. Trebuiau să se ţină de mâini şi apoi fetele să se învârtească... şi încă nişte figuri. Evident, nu toţi au reuşit să facă.

         Apoi au ieşit pe hol, doamna le-a prins clopoţei de marginile pantalonilor, o mămică sau bunică care împărţea pălării după o listă de preferinţe personale, nu după rând (în ideea de a nu lăsa copii să se îmbulzească) s-a catadicsit în cele din urmă să îi dea şi lui Mihai una şi apoi au format şirul. Mai întâi au intrat fetele, care au avut costume foarte frumoase. Apoi băieţii şi atunci a început veselia. Mihai era bosumflici la dansul ăsta (că în general, mai erau şi alţii bosumflaţi, probabil obosiţi). În cele din urmă, când m-a văzut că îi fotografiez şi că râd, a zâmbit şi el.
Ca o paranteză, pentru dansul căluşarilor, a trebuit îmbrăcat după model: pantalon negru, lung, cămaşă sau tricou alb şi vreo 2 metri de bandă tricoloră lată, înfăşurată în jurul trunchiului.

          Dacă la poezii părinţii au stat la locul lor şi au făcut poze civilizat, la dansuri parcă o luaseră razna. Adică de unde înainte au stat la 2 m de copil, acum mergeau aproape lângă ei, la jumătate de metru, ca să le facă poze. Doamna răguşise deja cerând să facă loc copiilor şi să facă linişte... Dar nu-i aşa, dacă două mame se întâlnesc şi şed pe o bancă, nu mai contează că e serbarea plodului şi trebuie să-şi ţină ciocul, ele dau din gură acolo înainte ca morile stricate, taca-taca. La un moment dat nici nu s-a mai auzit muzica. Lipsă totală de civilizaţie la majoritatea părinţilor, din păcate.

         Diploma
         La final au primit toţi diplome de absolvire.

Ăsta a fost finalul primului an de grădiniţă pentru Mihai, un an cu bune şi cu rele, în mare parte rele. Şi, din câte am aflat de la doamna educatoare, de la anul va fi şi mai rău, pentru că vor fi peste 30 de copii în grupă. Adică de trei ori mai mult decât prevede legea. :)