Literele aflabetului, pentru perete - 2070 de cuvinte

7 martie 2011

Literele aflabetului, pentru perete

           Într-o zi frumoasă de toamnă, acum doi ani, m-am apucat sa fac împreună cu Mihai nişte litere de hârtie. Urma să le colorăm cu cariocile în culori cât mai haioase, să le decupăm şi apoi să le lipim pe perete. De colorat, le-am colorat şi le-am şi decupat, dar de lipit nu am apucat decât prin decembrie anul trecut.
           Proiectul nu e greu de făcut. Se ia o foaie A4 şi se îndoaie la jumătate, pe lung, ca în imaginea de mai jos.


           Apoi, în fiecare jumătate, se desenează „ochiometric” literele, în aşa fel încât să poată fi colorate. Da-ți frâu liber imaginației!


           Cum literele vor fi destul de mari, nu e neapărat nevoie să fie colorate complet. Eu am făcut şi nişte haşuri care dau o textură foarte interesantă. La final am decupat literele, având grijă să le las marginea neagră, care dă foarte bine.


           Literele le-am lipit pe perete cu scoci lat (vin cam două benzi peste fiecare litera în parte). Este mai sigur aşa, pentru că oricât ar mâzgăli cei mici cu carioci peste litere, nu le pot murdări şi se şterg foarte uşor.
           Nu sunt maniacă în legătură cu alfabetul, dar acum Maria se tot joacă cu literele cu magnet pe care le avem pe frigider şi mă întreabă mereu ce e fiecare, aşa că m-am gândit că e ok să le lipesc. Plus că îmi place cum arată. Sunt foarte vesele.

           xoxo,
           Lavinia

           P.S. - Mihai recunoştea literele alfabetului când avea 1 an şi 7 luni. Normal că nu ştia să citească, dar le ştia. Şi l-am învăţat pentru că mă întreba el ce sunt semnele alea, nu pentru că aş fi vrut eu să fac vreun geniu precoce din el. Apoi am ajuns cu el la spital şi nu am mai repetat, că numai la asta nu îmi stătea capul. După vreun an am avut surpriza să aflu, întâmplător, că le mai ştia; nu pe toate, dar îşi mai amintea, lucru care mi s-a părut incredibil. Oricum, nu insist, nu vreau să ajungă să ştie alfabetul şi să se plictisească la grădiniţă (că acum am văzut că învaţă alfabetulla grădiniţă).

Un comentariu:

  1. Foarte frumos au iesit,chiar sunt vesele asa viu colorate.Are mama doi copii frumosi foc si isteti nu mai zic.Distractie placuta in continuare.

    RăspundețiȘtergere