Jack McDevitt : Exploratorul

Cândva, peste 10.000 de ani de acum încolo, Alex Benedict este negustor de antichităţi. Împreună cu asistenta sa, Chase Kolpath, descoperă şi analizează relicve mai mult sau mai puţin importante, însă mereu la mare căutare; asta, spre dispreţul unora, care îi aseamănă cu nişte banali hoţi de morminte. Într-o bună zi, cei doi primesc o ceaşcă care se dovedeşte a fi veche de 9.000 de ani şi care provine de pe o navă legendară numită Exploratorul, una din cele două nave care plecaseră spre o destinaţie necunoscută cu un grup de câteva sute de oameni hotărâţi să înceapă viaţa de la zero pe o planetă nouă, numită de ei Margolia. Toate bune şi frumoase, mai ales că nu se mai auzise nimic de margolieni de când plecaseră, lucru care face ca ceaşca să aibă o valoare inestimabilă. Aşa începe o goană plină de aventuri spre descoperirea navei Exploratorul şi apoi, de ce nu, eventual spre descoperirea coloniei pierdute a margolienilor.

Recunosc, eu una am trecut cu greu peste primele 200 de pagini care mă duc mai mult cu gândul la un roman poliţist - da, cu accente SF, dar totuşi... După aceste pagini însă, următoarele 300 şi ceva, sunt un vârtej, un rollercoaster, o aventură care te face să nu mai laşi cartea din mână.

Exploratorul este o carte minunată. Poate fi citită individual, deşi face parte dintr-o întreagă serie Alex Benedict:
1. A Talent for War (1989) - descriere, fragment
2. Polaris (2004) - descriere, fragment
3. Seeker (2005) / Exploratorul - descriere, fragment
4. The Devil's Eye (2008) - descriere, fragment
5. Echo (2010) - descriere

Enjoy! :)

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii