Eclipsa de lună de azi - 2070 de cuvinte

21 decembrie 2010

Eclipsa de lună de azi

S-a văzut în emisfera nordică şi a fost o eclipsă totală. Nu ştiu dacă s-a văzut şi la noi, pentru că nu am aflat de eclipsă decât acum, seara, aşa că nu am putut să observ (deşi oricum nu am dormit toată noptea, fir-ar!).  :( Ultima eclipsă am văzut-o acum 3-4 ani şi de atunci mor de dor să mai văd una; îmi aduc aminte că atunci am făcut şi poze, aşa că în postul ăsta nu voi pune poze de la eclipsa de azi, ci de la cea de atunci, dacă o să le găsesc prin computer. Poze şi filmuleţe de la eclipsa de azi, 21 decembrie 2010 se găsesc pe Universe Today.

Foarte puţine lucruri sunt la fel de frumoase ca o eclipsă de Lună. Închipuieşte-ţi... Silueta Pământului profilată pe suprafaţa Lunii. E singura ocazie în care poţi să îţi dai seama cât de mare este planeta asta pe care stăm cu picioarele, să vezi cu ochii tăi cum se mişcă, să îţi dai seama cum se roteşte - şi ideea, darmite faptul că ceva atât de mare se mişcă cu tine cu tot printr-un hău nesfârşit e suficient să-ţi dea o ameţeală zdravănă.

După cum spuneam, ultima eclipsă pe care am văzut-o a fost acum vreo 3-4 ani. Era seară, eram în curte la ai mei, la intrarea în viţa de vie a bunicului şi priveam siderată imaginea Lunii dintre cele două blocuri mari de la şosea, care o încadrau ca ramele unui tablou. Venisem cu sufletul la gură din parcul Tineretului unde făcusem ture cu bicla împreună cu un om foarte drag şi pedalasem nebuneşte înapoi ca să pot să văd spectacolul şi să fac şi fotografii. Luna era la perigeu, era imensă; dacă ai fi ţinut în mână o farfurie mare şi ai fi întins braţul, astrul ar fi fost la fel de mare cât cercul farfuriei, aşa că eu am botezat-o Luna-cea-mare-cât-o-farfurie-de-pizza. Eu privind fascinată Luna şi umbra Pământului de pe ea, în întuneric, la portiţa viei bunicului, cele două blocuri luminate, cerul negru, liniştea din jur, oboseala atât de pământească de după pedalatul prin parc şi apoi uimitoarea şi atât de străina umbră a Pământului. E una din imaginile care mi s-au ars în memorie şi pe care nu le voi uita niciodată. Trebuie să caut dacă mai am vreo poză de atunci.

Dap, asta-i una din pozele făcute atunci. Era pe 7 septembrie 2006, ora 20:44.
Fotografiată cu un Panasonic DMC-FZ20, ISO 100, 1/60 sec., 72,0mm,
Ahhh, ce vis, ce vremuri...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu