Poezia de trezire

Am dat absolut întâmplător peste un site din Republica Moldova, plin cu poezii scrise de oameni obişnuiţi. Asta pe care am păstrat-o este scrisă de un domn de 58 de ani. Poezia ne descrie parcă pe noi... :) ... cum vine seara şi îi spun lui Mihai că e ora de culcare iar lui nu ii place, apoi a doua zi mă duc să îl scol. :)

CEASUL, de Anatolie Cărbune

Tic-tac, tic-tac,
Face ceasul ne-ncetat,
Tic-tac, tic-tac,
Face-ntruna repetat.

Seara mama supărată
Înspre ceas tot îmi arată:
- Uite dragul meu băiat,
Este ora de culcat!

Dimineaţa ne vesteşte
Că e ora deşteptării,
Mama iute mă trezeşte
C-a sosit timpul plecării.

Şi aşa din zi în zi,
Ceasul cu a lui tic-tac.
- Când oare mă voi trezi
Ca să nu-i mai fac pe plac?

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii