Imi aduc aminte ca m-a fascinat cartea asta. E o culegere de povestiri, rezumate pe scurt intr-un intro incitant, plus ca ilustratia copertii mi se parea (si inca imimai pare) bestiala - e semnata de Tudor Popa. Povestirile sunt scrise intre 1954 si 1971: Drumul spre noapte, Omul cel cald, Sa vezi omul invizibil, Al saselea palat, Mustele, Hawksbill Station, Pasagerii, Aripi de noapte, Dansul soarelui, Vesti bune de la Vatican. M-au fascinat absolut toate, m-a uimit imaginatia debordanta a lui Silverberg, capacitatea lui de a inventa si crea lumi atat de diferite pentru fiecare poveste.
Din toate insa, cel mai mult m-a impresionat cea numita Sa vezi omul invizibil, mai mult ca sigur din cauza ca eram si eu o adolescenta aiurita si uneori, la fel de invizibila. Robert Silverberg spune in introducerea povestirii ca a fost inspirat de primul paragraf din Loteria Babilonului de Jorge Luis Borges: "...am fost declarat invizibil; tipam si nu eram auzit, furam paine si nu eram decapitat" - cam asta este, pe scurt. In Sa vezi omul invizibil este vorba despre un barbat care are de ispasit o pedeapsa pentru patru infractiuni, insa in societatea in care traieste, pedeapsa inseamna invizibilitatea - tratarea lui ca si cum nu ar mai exista: i se sterg datele, nu mai are nici un fel de asigurare medicala, nimenu nu are voie sa vorbeasca cu el sau despre el. Simplu, nu? La inceput totul i se pare interesant, odata cu invizibilitatea venind si anumite facilitati ca sa le spun asa - poate sa faca absolut orice, fara teama ca va fi admonestat in vreu fel - insa, asa cum afirma si el, ce rost mai are sa comiti o infractiune daca nu simti nodul ala de teama ca vei putea fi prins? Finalul este usor previzibil si, as spune eu, caracteristic pentru genul sf al acelei perioade. ...O carte pe care o voi reciti mereu cu foarte mare placere.
0 Comentarii