Acţiunea se petrece în secolul al VI-lea după Christos, când Egiptul este cucerit iar religia lui străveche este aproape uitată chiar şi de egipteni.Singurii care încă mai celebrează vechile sărbători şi ritualuri şi care se mai închină zeilor Egiptului sunt membrii unei comunităţi mici de la graniţă, care trăiesc separaţi de lume şi de problemele ei pe mica insulă Philae, într-un templu închinat zeiţei Isis. Marea preoteasă, care întâmplător sau nu poartă tot numele zeiţei, este o femeie de o frumuseţe neasemuită şi în acelaşi timp un conducător bun şi drept pentru supuşii templului.
Viaţa lor sărăcăcioasă dar tihnită este perturbată de sosirea episcopului Theodor, a cărui misiune este creştinarea, fie şi forţată, a întregului Egipt. Fiind prieten bun cu Sabni, preot în templul din Philae şi soţul lui Isis, Theodor alege să nu intervină violent şi să lase mica comunitate să îşi ducă viaţa mai departe în tăcere, dar în condiţiile impuse de el: să nu primească adepţi noi, să nu celebreze ritualurile decât pe insulă, etc. adică, practic, să se stingă de la sine. Deşi acceptă iniţial aceste îngrădiri, Isis, Sabni şi comunitatea lor se confruntă în continuare cu asupririle tacite ale episcopului.
Când Isis reuşeşte să ”farmece” Nilul de două ori şi să îl facă să se reverse aducând prosperitate regiunii şi salvând Egiptul de la secetă, sărăcie şi război, străvechea religie iese la suprafaţă şi înflăcărează inimile egiptenilor.
De aici mai departe, încep adevăratele represalii şi lupta dintre orgolii şi credinţe...
Christian Jacq este doctor în studii de arheologie şi egiptologie la Sorbona, aşa că informaţiile oferite în carte despre viaţa, obiceiurile şi religia egiptenilor sunt nu numai interesante, ci şi bine documentate. Cartea abundă de mici detalii care îi aduc mai aproape de noi, în timp, pe acei oameni de mult dispăruţi. Am zis mici detalii, asta ar putea însemna pentru unii descrieri kilometrice... ei bine, nu. Şi tocmai asta m-a cam deranjat la această carte. Aproape totala inexistenţă a descrierilor. Da, fiind vorba despre Egiptul antic, mi-ar fi plăcut să citesc şi cinci pagini cu descrierea templului, de exemplu. Autorul alege însă ca formă principală de povestire dialogul, însoţit de scurte, scurte, descrieri şi explicaţii. Nu spun că ar fi ceva rău, e o carte care se citeşte foarte repede astfel, însă parcă simt că lipseşte ceva. Nu a existat ceva care să mi se fi întipărit în minte, care să lase vreo amprentă, care să mă fi impresionat peste măsură.
Cu toate astea, ca întotdeauna, mi-a plăcut să ”trăiesc” câtva timp alături de egiptenii vechi, iar cartea e o lectură uşoară şi interesantă.
Enjoy!
0 Comentarii