PĂRĂSIT PE MUNȚII DIN SUFLET, de R.M. Rilke

Părăsit pe munţii din suflet. Priveşte, ce mică acolo,
priveşte: localitatea din urmă a vorbei, şi mai sus,
Însă ce mică şi ea, încă un ultim
sătuc de simţiri. O recunoşti tu?

Părăsit pe munţii din suflet. Straiul
de piatră sub maini. Aici înfloreşte
bine ceva; din mută prăpastie
iese-nvoalta o iarbă neştiutoare cântând.

Dar cărturarul? Ah, ce începu să cunoască,
şi tăce acum, părăsit pe munţii din suflet.
Acolo umblă desigur, în sfântă ştiinţă de şine,
multe-mprejur, multe dihănii de munte în pace
se perinda şi stau. Şi pasărea mare şi tăinuita
Încercuie piscul renunţării curate. - însă,
tăinuita, aici pe munţii din suflet...

În româneşte de Ion Pillat

P.S. imi e foarte dor de munte :)