Ieeeiiiii, e ziua aia din an. La Mulți Ani, draga mea!
E 9:29. Evit FB-ul cât pot, telefonul e pe silențios (bine, și faptul că Maria are varicelă și doarme câte 12 ore pe zi are o legătură cu asta). De când m-am trezit am tot încercat să am un moment cu mine însămi în sinea mea, în mintea mea, în gândurile mele. Nu prea mi-a reușit - e ca atunci când mă întind după vreo carte de pe raftul de sus și doar eu sunt foarte înaltă, am 1,78, ajung oriunde, doar că uite că nu ajung și ceea ce îmi trebuie e la doar o jumătate de centimetru mai încolo. Oricum, am de lucru, așa că prefer să „scot capul în lume” de abia după ce îl iau pe Mihai de la școală.
...habar n-am ce am scris în ceilalți ani de ziua mea, descopăr că nu am făcut un tag special pentru asta, deci nu e lesne de găsit (după dată, știu, dar nu am chef acum).
Anul ăsta a venit ciclonul peste noi, taman cu o zi înainte de ziua mea calendaristică. Adică de la 20 de grade am scăzut la -4 într-o noapte. „Minunat”, dar probabil mai bine... nu cred că aș fi suportat ziua asta cu soare. Oricum, simt că am sărbătorit mai degrabă sâmbătă, când am primit cadou cartea de mai sus. Prima din seria Fundației, scrisă de Isaac Asimov - nu mai contenesc să spun cât de genial e scriitorul ăsta. Și am început să citesc cu emoție, pentru că stilul mi-a amintit automat de celelalte cărți ale lui pe care le-am citit în adolescență... Risc să mă pierd iarăși în amintiri. De fapt, pierdutul în amintiri a precedat de ceva timp ziua mea de anul acesta, lucru pe care nu l-am mai pățit până acum. Tot glumesc și spun că mă paște criza de la mijlocul vieții - deh, am făcut 38 de ani astăzi - cu analiza locului în care mă aflu, reconsiderarea deciziilor și toate chestiile astea minunate pe care e mai bine să le lăsăm la locul lor. De ceva timp m-am gândit ipotetic, evident, care ar fi unul din momentele din trecutul meu în care aș fi putut să iau o decizie diferită, care să-mi schimbe viața complet. Până acum nu am găsit decât un singur moment crucial, aș zice eu - deși mi-am stros creierii în fel și chip. Și mă gândesc că poate asta e, că poate asta trebuie/trebuia să fie viața mea, pentru că nu am avut prea multe șanse/oportunități de a o schimba. Deși nu mai cred în multe, cred în știință și sunt sigură că acolo, undeva, printr-un univers paralel, trăiește o Lavinie care nu e chinuită de gândurile care mă chinuie pe mine, una mai hotărâtă și mai curajoasă și
Trăiesc într-o liniște care îmi aduce pace, într-o ordine pe care uneori mă chinui să o păstrez. Ordinea lucrurilor care ne aduc liniște. Cum zicea vorba aia... fericirea stă în lucrurile mărunte. Mărunte, dar importante, adaug eu.
Anul acesta îmi doresc lumină, cu toate înțelesurile ei.
La Mulți Ani, mie!
...nici măcar cerul nu e limita, și eu știu asta!
💖
Lavinia
0 Comments