Anul acesta, pe 26 mai, am fost in excursie la pestera Dambovicioara, muzeul de la Mateias si Manastirea Namaiesti. Si in premiera am fost si cu Bubulina... eu singura, cu doi copii, pe drum lung. In ciuda tuturor prezicerilor, am rezistat cu brio si am facut fata tuturor problemelor foarte bine. Recunosc, sunt mandra de mine pentru asta. Dar sa o iau cu inceputul.
Cu noaptea in cap
In noaptea aia cred ca am dormit vreo doua ore. M-am trezit la 4 ca sa fac fripturica la gratar si sa pregatesc pachetele cu mancare (sandvisuri cu cascaval si gem de capsune). Cat am bibilit, cat am aranjat, cat am facut un dus fierbinte, se face ora 6 si il rog pe tati sa ii scoale si sa ii spele pe copii in timp ce eu pregatesc lucrurile si rucsacul. Nota catre mine: pe viitor, sa impachetez lucrurile + ce mai e nevoie, cu o seara inainte. Am fost oarecum in graba, dar la 6.35 am iesit pe poarta. Victorie, nu intarziam!
Vai de ochii mei si cele 3 locuri care ne asteptau
Ajungem la coltul strazii si vad un autocar care merge ce merge si se opreste in fata scolii. Hait, asta e, a tras mai devreme si nu prindem locurile pe care le vroiam. Trag de copii, fuguta, fuguta... Pe la vreo 300 de metri, observ ca nu recunosc pe nimeni. Opa! nu era asta autocarul bun. O sun pe doamna, imi spune ca al nostru trage in fata gradinitei. Mergem alergat vedem un autocar mai mare si albastru si ajungem la fix, tocmai cand se opreste. Nu stau mult la vorbe si pornesc sus cu copiii de mana - am fost al 3-lea grup urcat, deci am putut sa ocupam 3 locuri in spatele masinii, asa cum si vroiam, ca sa fim toti impreuna. Mihai se mira ca suntem sus si sa vede "departarea", adica peste acoperisurile caselor. Ii spun sa aiba putina rabdare, cand o sa fim in camp o sa vada o departare si mai mare. E nerabdator. Maria e morocanoasa. Intr-e timp se urca si ceilalti; agitatie, sunt destul de multe mamici sau bunici cu 2 copii/nepoti si nu prea mai au cum sa stea impreuna. Pornim la drum in nici 10 minute.
Departarea, primul popas si primul bleah
"Maaamiii, uite ce departare maaareee...!" rasuna glasul lui Mihai. Ai fi zis ca nu a mai iesit din oras in viata lui. Asa a tinut-o pana inspre primul popas, la ora 8.30, la o benzinarie. Mihai a atipit. Maria a fost agitata, nu isi gasea locul; am luat-o in brate, dar nici asa nu s-a potolit. Am facut coada la toaleta, evident, si apoi le-am dat niste bisnuiti cu alune si cereale, pe care i-au mancat in zona de mese a benzinariei, impreuna cu ceilalti copii. Apoi am plecat. Maria imi spune ca o doare putin burtica, o iau in brate si i zic sa se uite linistita pe geamul din dreapta, insa nu se potoleste. Mergem ce mergem, ajungem in zona de dealuri si apoi in cea in care incep livezile de meri si serpentinele. Se face un popas pentru o colega de-a lui Mihai careia i se facuse rau, dau si eu sa ii incalt pe copii pentru ca Maria nu arata prea bine, dar pana sa coboram, se da plecarea iar. Prin masina doamna vorbeste de pungi si cine are nevoie, o secunda ma uit spre doamna din stanga mea si il aud pe Mihai facand un zgomot scarbit. Maria vomase pe mine, pe scaun si pe ea. Noroc mare ca luasem un pachet de servetele umede si schimburi: am reusit sa sterg tot si sa ne schimbam.
Muzeul Mateias
Serpentinele au fost criminale - foarte dese. Sunt sigura ca daca nu as fi fost ingrijorata pentru Maria mi-ar fi fost si mie rau. Inainte sa vomite, era gri la fata; nu am mai vazut niciodata un om gri la fata. In fine, ajungem cu bine la muzeul de la Maietas. Ii schimb cu pantalonii dublati. E innorat, nu ploua, nu bate vantul si e o temperatura perfecta. Peisajul e absolut superb; gandul ca asta a fost insa camp de lupta si aici au murit sute de oameni, imi face pielea gaina, dar aleg sa nu vorbesc despre asta cu copiii.
Muzeul este inchinat eroilor din primul razboi mondial care au luptat pe campurile intinse la care ma uit impreuna cu Mihai si Maria si ale caror oseminte sunt in turn. Biletul e 3 lei de persoana, insa fiind grup mare ni se face reducere la jumatate. Muzeul are o camera mai mare cu costume, caschete, pistoale de avertizare si pistoale normale, obuze, baionete, steaguri, medalii si certificate, plus fotografii si alte lucruri ce au apartinut unor eroi de atunci. De acolo ajungem in a doua camera, amenajata ca un buncar: in spatele nostru e un adapost din transee in care stau doua manechine (un telefonist cu o harta si comandantul sau), iar in fata avem alt transeu cu soldati in marime naturala, pusti, sarma ghimpata si restul campului de lupta. Ramanem numai cu lumina din spate si incepe lupta cu sunete de mitraliere si lumini coordonate. Cand se termina programul, iesim si urcam iarasi multe scari pana la turn; jos e o sala frumoasa decorata cu mozaic, iar sus sunt osemintele eroilor, asezate intr-o racla de sticla, cu drapel, flori si lumanari. Cand iesim, coboram multele scari pana pe platoul unde sunt parcate autocarele, trag aer adanc in piept si nu imi desprind privirea de la peisaj.
Defileul si pestera Dambovicioara
O luam iar pe serpentine parca si mai dese. Maria nu mai vomita, nu mai are nimic in burta, deci nu mai are ce. Mihai nu vrea sa manance nimic. Intram deodata in defileu, platin 2 lei de persoana si mergem mai departe. Peretii muntelui par ca inghesuie autocarul. Copiii dorm linistiti. Ajungem intr-un satuc, autocarul opreste, ii trezesc pe copii si coboram. Peisajul e superb si aici. Si e liniste... bine, in afara de raul care curge inversunat. Mihai vede pentru prima data un rau, la fel si Maria, insa el e cel mai entiziasmat. "Ia uite, mami, ce lac..." Ii spun ca nu e lac si ii explic despre rauri, ca ies de sus din munte si coboara la vale repede, repede. Tot drumul pana la pestera a mers la marginea drumului ca sa fie cat mai aproape de rau si se mira la fiecare involburare de apa. Florile de pe marginea raului erau mai grase, mai mari si mai verzi decat aici; liliacul era in plina floare, iar casele mi-au placut foarte mult.
 |
| "Cabana de vis", pentru cunoscatori :)) |
La un moment dat ne-au depasit 2 calareti si apoi muntele a ingustat drumul. Am ramas putin in urma ca sa le spun sa puna mana pe munte si apoi sa bage nitel mana in rau. Am invatat sa balega miroase urat de tot ;)) si am vazut cei mai mari clopotei de munte.
 |
| De la dreapta la stanga: Doamna educatoare, A ("colegul" lui Mihai), sora si mama lui. |
Apoi am ajuns la pestera. Intrarea costa 7 lei pentru adulti si 3 lei pentru copii; eu am primit si un pachet de materiale promotionale (de nota 10). Pestera este superba. Mare si inalta, pe alocuri atat de joasa incat a trebuit sa fac mersul piticului; e plina plina de mister. E amenajata cu podete de metal si lumina calda - natura uimitoare a ajuns si aici, la fiecare crampei de lumina era muschi si cate o floare inflorita. Nu am fost tocmai in fata ca sa pot auzi explicatiile pustiului care ne era ghid, insa din cat am putut sa prind, aici si-au avut ascunzatoare doi mari haiduci de la inceputul anilor 1900. Formatiunile din pestera sunt spectaculoase: cap de sarpe, laba de urs, piele de sarpe, aripa de vultur, elefant. In zona neamenajata s-au gasit oasele unui ors al cavernelor care a trait acum 15.000 de ani. How cool is that!
La iesire am cumparat o sticla cu sirop de brad - nu stiu cat de bun e in adevar, pentru ca are un gust destul de ciudat fata de cel facut de matusa mea anul trecut. Ne-am intors agale. A inceput sa ploua burnitat, dar era in continuare cald si nu batea vantul. Pe copii nu i-a deranjat ploaia. Am urcat in autocar si i-am dat Mariei sa pape putina friptura. Mihai nu a vrut sa manance nimic.
Al doilea bleah si drumul de intoarcere
De data asta aveam punga fixata sub barbia Mariei si i-am zis ca daca simte ca ii vine ceva, sa imi spuna. A spus si am prins tot. Planul era sa ne mai oprim la Mateias ca sa mai alerge nitel copiii, insa ploua. Ne-am oprit la Manastirea Namaiesti, insa ploua si copiii adormisera bustean, asa ca nu am mai iesit. Inainte de plecare s-au trezit si am reusit sa ii mai scot putin afara sa ia aer curat. Mariuca saracuta nu mai vroia sa urce in masina, de teama ca o doare iar burtica, insa cu incurajari am pornit mai departe.
Pe drumul de intoarcere s-au plictisit de moarte, mai ales Mihai. Au mai si dormit, iar imediat ce drumul a inceput sa fie drept, Maria si-a revenit dintr-o data. A si mancat niste biscuiti uscati. Am mai facut popas pentru necesitati la o benzinarie in Targoviste si au mai alergat pe acolo, in ciuda ploii burnitate. Am mai oprit la o margine de lan unde am poposit ceva mai mult si copiii se mirau de cat de mare e roata autocarului. :)
A fost frumos, iar peisajele si tot ce am vazut si experimentat inclina balanta inspre pozitiv. Data viitoare ma incumet iar si voi fi la fel de pregatita. Daca nu as fi fost pregatita pt orice fel de situatie, as fi fost in incurcatura. Copiii au invatat ca nu au de ce sa se sperie de ploaie si ca se pot juca foarte bine in picurii de apa, iar eu am invatat ca, indiferent de cat de multe opriri am face si cat de interesante sunt obiectivele pe care le vizitam, copiii au nevoie de 3-4 ore de alergat sanatos ca sa nu se plictiseasca atat.
Pace,
Lavinia
PS: Ca sa nu uit, pun si lista cu hainele pe care le-am luat, cu mentiunea ca sunt haine potrivite pt o excursie la munte pe vreme inchisa si fara soare, eventual ploioasa si cu vant:
Pe ei: tricou subtire cu maneca lunga, tricou subtire cu maneca scurta deasupra, blugi/raiati, sosete, ghete/adidasi, fas de ploaie si vant, sepci.
In rucsac: fleece, pantaloni dublati de iarna, veste de iarna, chiloti de schimb, sosete pana la genunchi, baticuri + un pachet de servetele umede pt bebelusi, 1 l apa, mancare si gustari uscate, strugurel, cate 1-2 jucarii pentru fiecare.
Data viitoare as mai indesa si inca un tricou subtire cu maneca lunga, de rezerva (cel putin pentru Maria).
0 Comentarii