Toamna lui 2011

          Toamna lui 2011 a fost la inceput urata, dar apoi insorita si frumoasa. Asa cum stiam eu ca este toamna, blanda. Postarea asta s-a nascut pentru ca dragul meu telefon destept imi arata ca de azi temperaturile scad si saptamana viitoare ninge... deci vine iarna.
          In toamna asta am reusit sa trec peste o mare TEAMA: sa merg singura cu amandoi copiii intr-un parc mai mare, in Motodrom, care e la doi pasi de casa. Eram absolut ingrozita de faptul ca as putea sa pierd un copil si asta nu din cauza zvonurilor ca se fura copii, ci pentru ca sunt destul de mici si puteau oricand sa o ia fiecare in alta directie, Maria mai ales... caz in care eu dupa care as fi fugit?... Stiam deja de la inceputul verii ca TREBUIE sa ies cu singura cu ei si au fost multe nopti in care am stat si facut planul de actiune, dar in care nu am putut sa dorm pentru ca teama de a-i pierde imi dadea atacuri da panica. In toamna asta am profitat de faptul ca e mai frig si ca nu mai e atat de aglomerat parcul si am mers... Si a fost ok, dincolo de momentele dificile. Acum pot spune ca ma asculta, Maria mai ales, pentru ca ea, fiind mai mica, imi facea probleme mereu.
          Sunt superbe culorile parcului, toamna. Facem cate o tura pe la vreo doua locuri de joaca, ne dam in leaganele de bebelusi fara nici o jena (dar am grija sa eliberam locul cand apare vreun purtator de pampers!), apoi, pentru ca nu vor sa plece acasa le spun sa mergem sa adunam frunze ca sa facem tablouri... si functioneaza :)). Avem deja o punga intreaga cu frunze, nici un tablou din pacate :)). Dar promit ca va fi, tocmai in amintirea acestei toamne de cotitura.











          La fel facem si in curtea scolii, mai ales de cand am descoperit o tufa cu frunze rosii. Mihai e foarte incantat de adunatul frunzelor, Maria e mai mereu mofturoasa si fitoasa (ii ies 2 masele) si sta deoparte. Eu desenez cu ghetele cate o frunza de asfalt intre frunze.



          Desigur, nu e loc liber de gunoaie. Din pacate copiii de azi sunt foarte nesimtiti si nu imi pare rau ca o zic, desi multi ar spune ca e vina parintilor ca nu i-au invatat sa arunce la gunoi. Si faza cea mai trista e ca am inceput sa nici nu mai observ gunoaiele - cutia de lapte din poza de mai sus nu am vazut-o la fata locului, ci numai cand am descarcat poza.


          Dar toamna asta a fost superba. :) Imi pare rau ca nu am ajuns si in padure...

Comentarii