In vacanta

          Sunt in vacanta de vreo doua saptamani sau asa ceva, pentru ca sincer nu le mai tin sirul. Si tot pentru ca sunt in vacanta nici nu scriu cu diacritice. Am pierdut o gramada ce chestii interesante de scris... de cand nu am mai scris; am murit si m-am nascut din nou intr-un moment deosebit de frumos, dar inca mai am multa cenusa pe picioare; l-am descoperit pe Minulescu cu poeziile lui despre morti si imi plac nespus de mult, obsesiv chiar, lucru ciudat pentru mine, care cautam lumina, fluturasii si ingerasii; am fost la mare; m-am intalnit cu cea mai buna prietena pe care nu o mai vazusem de un an, oricat de ciudat ar parea asta, se pare ca uneori ochii care nu se vad nici nu se uita, iar unele legaturi de prietenie nu mor; asta si pentru ca mi-am regasit niste foste foarte bune colege din liceu (Hail to FB aici) si urmeaza sa ne vedem cat de curand. Pe cat de urata si neagra poate fi viata uneori, pe atat de frumoasa e alteori... adevarul ei cred ca e pe undeva pe la mijloc, oricum, nu are rost sa ma imbat cu apa. Mi-a fost dor de jurnalul meu, chiar mi-a fost dor. A, si am inceput sa citesc Drumes, ceva care nu era genul meu, dar imi place.
          De ceva timp stau la parintii mei, cu tot cu copii. Si e bine, e tihna, mult mai multa tihna decat in alti ani de venit acasa, semn ca eu sunt ok acum. Iar asta ma bucura enorm. E liniste si e atat de bine sa nu mai vad chipuri incruntate, priviri aruncate pe fuga, intrebari cu raspunsuri mormaite, senzatia ca stau ca pe ace si ca sunt mereu pe fuga, ca un animal haituit; e bine sa vad fete descretite, sa discut despre orice fara teama de a deranja, sa fiu libera, apreciata si sa traiesc fara reprosuri. Un lucru important de care mi-am dat seama este ca fericirea mea nu trebuie sa depinda de nimeni; stiu acum pe cine iubesc si cine ma iubeste, iar lucrul asta ma face fericita. Am mai trait apoi doua momente ciudate, care mi-au deschis ochii, si care sunt legate de doua filme care m-au impresionat - intr-unul din ele, cineva a spus ceva de genul "How can you live with a hole in your heart?" si am ramas incremenita; exact asa resimteam si eu durerea muta, ca si cum cineva ar fi venit cu o lingurita si ar fi luat o bucata din inima mea - si - o imagine, o simpla imagine m-a facut sa imi dau seama cata liniste si calm si implinire trebuie sa simti atunci cand te uiti pe chipul si in ochii cuiva si iti dai seama ca va fi mereu alaturi de tine, ca un stalp pe care te poti sprijini mereu, pentru totdeauna. O stare de calm s-a coborat asupra mea, venita de nu stiu unde, si voi lupta in orice fel sa o pastrez.
          Singura parte ciudata si care ma ingrijoareaza oarecum este ca in toata perioada asta nu am mai facut poze. Pozele mele dragi, modul meu de a evada din lumea lucrurilor mari in lumea lucrurilor mici si trecute cu vederea, felul meu cel mai pur de a deveni una cu natura si de a o intelege; si ma sperie ca nu mai simt nici 1% din impulsul de a-mi lua camera si de a cauta subiecte (de fapt de a merge la ele, ca sunt peste tot, nu trebuie sa caut mult). Nu inteleg de ce nu mai simt ca inainte, intr-un fel parca s-a inchis ceva in mine, o usa spre ceea ce eram si puteam realiza, ca a murit ceva, cumva. Nu pot sa sper decat ca, scriind aici, ca si in alte dati, constientizand, voi reusi sa trec peste. :)
          Dincolo de toate, simt ca am crescut. Evit termenul maturizare pentru ca asta inseamna si imbatranire, iar eu nu vreau sa imbatranesc deocamdata, in ciuda a tot (probabil voi fi o batranica de 60 de ani, cu tenisi rosii, blugi si rucsac negru, pe jumatate ancorata in realitatea varstei a treia si cu cealalta jumatate alergand cu gandul tineretii). Asa cum un moment din viata te poate imbatrani cu 10 ani, altul te poate intineri cu tot atat, iar eu am trecut prin ambele transformari. Da, am crescut. Am fost in iad si, in ultima instanta, am revenit prin propriile forte. Sunt puternica, mai puternica decat am fost vreodata, dar totusi vulnerabila. La inceputul verii am spus, mai in gluma, mai in serios, ca vara asta va fi the summer of me... si, culmea, asa si e. Pace! :)

          P.S. - Singurul motiv pentru care am reusit sa-mi scriu gandurile este ca, dupa mult timp si dupa o lupta crancena cu o alergie stupida care m-a tinut vreo patru zile cu chipul desfigurat si picioarele atat de umflate ca nu le mai simteam si ma deplasam cu greu, azi am spus stop munca, stop agitatie, stop nesomn, stop tot si m-am odihnit. Am stat mai mult in pat si am citit sau m-am jucat cu cei mici, m-am odihnit la pranz si rezultatele se vad: pot sa merg mai bine, chipul nu imi mai este atat de umflat si am randament mult mai bun la lucru. Sunt mai bine si cred ca ma voi vindeca de tot in urmatoarele 3-4 zile.