Home Alone

          Tocmai ce au plecat copiii la părinţi mei, tot aici în Bucureşti, dar în cealaltă parte a oraşului. Vin de abia duminică seara. Mă aflu aşadar în faţa unei mini-scurte-vacanţe şi... nu ştiu ce să fac cu ea.
          De fapt de făcut am ce să fac, numai că m-am trezit stând cu ochii în gol pe fotoliu. E tare ciudat şi neobişnuit să nu fie gălăgie în casă, să nu vină vreunul din ei după mine la 5 minute după ce am plecat în altă cameră, să nu îmi ceară ceva sau să nu mă întrebe ceva, practic la câteva minute. Este dubios de ciudat, atâta încât m-am trezit oarecum blocată, fără să ştiu ce să fac mai departe...
          Îmi dau seama acum că o parte din mine e pregătită non-stop să le facă faţă, că sunt precum o maşinărie mereu băgată în priză, gata de acţiune. Ori acum butonul s-a oprit. Stop. Kaput. Nu mai am ce cuvinte să explic, ce pahare cu apă să dau, ce pipilituri să spăl, ce certuri să dezamorsez, ce desene să le mai pun şi să le traduc, ce cărţi să mai citim. Pauză. La vreo două ore de când au plecat mi s-a făcut dor de ei şi am zis că măine seară mă duc şi eu. Mda, poate că sunt dependentă de ei... Mă simt blocată, într-un fel paralizată, pentru că mereu sunt setata să fac ceva anume. Iar acum, nimic.
          Aşa că mă găsesc în fotoliul mare de piele, într-o linişte copleşitoare, atât de linişte că îmi aud gândurile (şi la cât de neobişnuit e asta, aproape că mă sperie).
          Mâine mă duc să desenez pe pereţi, aşa că mă voi relaxa. Şi sper să îmi treacă melancolia şi teama de noua şi scurta libertate. Din când în când, e extraordinar de bine să îmi pot auzi gândurile.

Comentarii

  1. Hei,invata sa te bucuri si de mini vacante,ca altii n-au asa ceva(eu zic,dar cred ca tot ca tine as simti).Incearca sa faci totul pe rand si abia astept sa vad ce picturi faci.Iti doresc spor la treaba.

    RăspundețiȘtergere
  2. La fel ca tine am simtit si eu in primul weekend petrecut fara copilul meu. imi auzeam gandurile si parca nu-mi placea ce aud. Acum m-am mai obisnuit dar acum sunt intr-o mica vacanta si fara sot si fara copil, asa ca e si mai ciudat. Realizez ca doar ei sunt sursa mea de inspiratie, fara ei nu am reusit decat sa gospodaresc si atat. In rest ma trezesc privind televizorul inchis, cartea nedeschisa si tot asa... si cate planuri aveam...
    cu drag, tovarasa de simtiri, vavaly!

    RăspundețiȘtergere
  3. @KaBea:
    Da, păi, ca de obicei, faptul că am scris despre ce şi cum mă simţeam m-a ajutat să trec mai uşor peste stare. Am desenat destul de mult că mă şi dor puţin ochii (mi-ar trebui ochelari), dar îmi place foarte mult, mie cel puţin. Poze pun mâine, dacă apuc, azi am avut aparatul împrumutat.

    @Vavaly:
    Exact şi eu la fel... m-am terzit că priveam în gol ecranul monitorului şi computerul era închis... A fost ciudat. Dar mi-am revenit eu. Oricum, până diseară îmi ţine relaxarea, că vin iezii acasă.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu