SPETEAZA de Marin Sorescu

Scaunul meu cu spetează

Are o inimă vitează,

Când mă vede-n preajmă, vai,

Numai ce răcneşte ”Stai!”

Spăimântat m-aşez şi scriu,

Că de frică îi cam ştiu.

Şi-i o larmă de rezbel:

Scărţâi eu, scârţâie el.