Miracolul afirmaţiilor pozitive

...nu, Nu, NU!

Oare cum se simte un copil atunci când sunetul pe care îl aude cel mai des este NU? "Nu fă aia", "Nu fă ailaltă", "Nu te duce acolo", "Nu fugi", "Nu sări", "Nu te cocoţa", "Nu arunca" ...şi lista poate continua.

Eu una aş deveni frustrată până în momentul în care aş expoda. Copiii sunt la fel.

Nu le plac îngrădirile, mai ales dacă e vorba de explorarea mediului înconjurător şi de joacă, asta tocmai pentru că sunt atât de multe lucruri de explorat şi pentru că au o energie care trebuie consumată. Ei vor să facă un anumit lucru, însă nu de fiecare dată acel lucru este sigur şi bun pentru ei; numai că asta ştim noi, nu ei, iar noi, ca părinţi, trebuie să îi învăţăm ce e bine şi ce e rău. Atenţionările şi afirmaţiile negative nu funcţionează (cel puţin nu cu ai mei). Folosindu-l pe NU, am reuşit numai să le creez indispoziţie şi o stare de nervozitate care a degenerat de fiecare dată în agitaţie, neascultare, plâns, resentimente.

restul e aici, scris de mine

(PS) Asta e lista care îmi vine acum în minte. Desigur că mai spun şi ”Nu” uneori, ar fi imposibil altfel, dar acum ei sunt ceva mai mărişori, cel puţin Mihai. La Maria, care are 2 ani şi 4 luni, un ”Nu...” e dezastruos.