Scurt vis de zi de primăvară, către mare

by - aprilie 06, 2011

Azi, pe stradă, aud un tip care vorbea la telefon: ”Şi acum ieşi pe faleză?”
M-am uitat spre cer; se întrezărea puţin de albastru printre clădiri.
Era cald, oarecum zăbuşeală.
Şi acum ieşi pe faleză?
Mmm, ce aş vrea să păşesc şi eu pe faleză, în loc să calc pe caldarâmul prăfuit, să văd cerul albastru şi mare, cum se întinde peste mare, în loc să mă chinui să îi observ printre blocuri, stâlpi şi fire, să fiu în liniştea valurilor, în loc de stresantul, neîncetatul zgomot al maşinilor, să respir aer, în loc de chestia asta gri care de abia mă ţine în viaţă. Să mă simt iarăşi eu, curată. Să închid ochii şi să respir odată cu marea. Apoi să deschid ochii, să fie senin şi văd cerul albastru, intens.
Am clipit şi când am deschis ochii, caldarâmul prăfuit mi s-a transformat sub tălpi, încet-încet, în nisip fin, sclipitor, luminos. Sus, cerul albastru şi nesfârşit de mare se întindea peste marea cea nesfârşit de mare şi albastră. Valurile fremătau, iar şi iar, în liniştea lor, fără oprire. Dar era atât, atât de linişte totuşi, că îmi auzeam inima. Am respirat adânc. Aerul era mai răcoros decât credeam; mi-a tăiat plămânii, m-a spălat. Eram iar eu, curată, proaspătă - eu însămi cea veche şi totodată cea nouă. Am închis ochii şi am mai respirat. Trăiam prin aer. Respiram odată cu marea. Apoi am deschis ochii. Era senin, atât de senin că mă durea. Şi m-am înecat în albastru de cer.
Pentru o clipă, am fost şi eu pe faleză. Am văzut cerul, am ascultat valurile, m-am curăţat în interior. Până data viitoare. :)

nu am găsit o poză de anul trecut când am fost la mare,
dar mi-a plăcut pictura asta, semnată de valerie mainwaring

Alte articole

0 comments