Organizarea jucăriilor

După încercări nereuşite am renunţat la cutiile fandosite de jucării. Cei mici răsturnau mereu jucăriile ca să se bage ei în cutia broască, porc, elefant, câine sau alte minunăţii pe care le mai avem. Nu mă deranja deloc faptul că răsturnau toate jucăriile pe jos, ci că nu se jucau deloc cu ele.

Am optat aşadar pentru nişte banale cutii de carton. Şi au fost multe, până când i-am luat pe prietenii mei, scociul şi foarfeca, şi le-am întărit cum se cuvine. Desigur, au vrut să se urce şi în astea, dar le-am dat alte cutii pentru asta.

Apoi m-am gândit ce şi cum să fac pentru a-i determina pe cei mici să mai strângă şi ei jucăriile. Şi aşa mi-a venit ideea cu etichetele. Am tăiat nişte bucăţi de hârtie, am desenat pe ele jucăriile care aveau să se afle în cutia respectivă, am şi scris cu litere (ca să exerseze literele).

A ieşit ce se vede în poze, iar eu sunt mulţumită. Mihai mi-a spus ”Mami, mie îmi plaşe foalte mult şe mi-ai făcut aici. Acum o să stiu de unde le iau”. Ideea era să ştie şi unde să le pună la loc, dar în fine... nu mă aştept la schimbări mari imediat.



Trimiteți un comentariu

0 Comentarii