Dor

by - ianuarie 12, 2011

În ultimul timp am învățat mult prea bine ce înseamnă mâhnirea. E diferită de supărare sau tristețe. E mai profundă, mai neagră, mai exasperantă, mai friguroasă, mai categorică, își înfige mai adânc rădăcinile în suflet ca și cum ar avea de gând să nu mai plece niciodată. Să fie ca o buruiană, așadar? Hmm, ce idee... E, totuşi, mai prietenoasă, pentru că dă sentimentul ăla de după ce ai vorbit cu o prietenă și ai rezolvat niște probleme, numai că în sens negativ (de unde e mai categorică). Whatever...

De asta simt un dor chinuitor de povești. Poveștile lui Ispirescu și ale lui Sadoveanu, luminoase, calde, îndrăznețe, în care totul se poate și în care imaginația e suficientă ca să realizezi lucruri extraordinare. Ce bine că nu am strâns bradul încă... Vreau să vină weekendul și îmi rezerv o seară, posibil noapte, de citit povești în pat, la lumina colorată și zburdalnică a bradului. Şi să visez... Şi îmi mai este dor nespus să desenez. Un dor nespus care devine de-a dreptul dureros uneori... (mda, ştiu, prostii)

foto

Alte articole

0 comments