Insomnia de toamnă

Era început de octombrie și de ceva timp nu mai puteam să dorm. ”Ceva timp” însemnând aproape o lună deja, ceea ce e mult.

Totul a început cu faptul că nu puteam să dorm mai mult de 4-5 ore legate, ca apoi să ajung să ațipesc și să sar din somn după 2-5 minute, ca dintr-un coșmar și să nu mai pot adormi la loc; când se întâmpla să adorm, cădeam într-un somn copleșitor, dar care nu dura mai mult de 4-5 ore. Toate astea, asociate cu o stare variabilă de anxietate sau euforie. Nu era de bine, știu.

Eram ruptă de somn. Ruptă.

Pe lângă multe alte efecte legate de lipsa de odihnă - cercăne, dureri musculare, probleme de concentrare și o stare generală proastă -, am avut și halucinații. Nu e ceva neobișnuit, privarea de somn duce la tot felul de anomalii.

Am mai pățit asta prin facultate, numai că atunci a fost voit. În facultate aveam ciudatul obicei de a face tot felul de experimente pe mine însămi, iar cel mai interesant mi s-a părut cel cu privarea de somn. Nu am dormit trei nopți la rând, adică am stat trează, fără nici un fel de stimulent (cafea, cola, pepsi, etc.); iluziile vizuale au venit în a treia zi.

Am reușit să scap de insomnii... prin voință, cred. Asta sau epuizarea extremă, care deja ajunsese să mă facă să adorm pe nesmțite (ceva cam ca un fel de leșin). Mă întindeam pe covor, chiar și în timpul zilei, cu copiii roind în jurul meu, închideam ochii și îmi impuneam să mă relaxez, să fac abstracție de tot ce e în jur și să mă odihnesc. Știam că nu puteam dormi, dar cel puțin mă puteam odihni și era un mod de a deveni imună la stimulii exteriori. Și așa a fost. Am stat vreo 5 minute, cu Mihai culcat pe burta mea și Maria undeva tot pe acolo (funny thing, dacă mă văd jos, vin imediat, ca niște pui de animal lângă mama lor) și cred ca am și dormit... Îmi aduc aminte că am visat că mă uitam la două desene în creion, făcute de mine atunci. La un moment dat, în vis, mi-am dat seama că visez și m-am forțat să le rețin ca să le fac mai târziu. Nu am apucat să desenez încă, dar o voi face. Erau mișto, într-un fel de stil japonez.

De atunci dorm ca un cartof. Faza e că 8 ore nu îmi mai sunt de ajuns acum. Hi.

foto: corbis.com

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii