”It seems every generation blames the last for their shortcomings. My parents didn't pay enough attention, my parents smothered me, we didn't have money, we had too much money.... If you look for it, you can probably find fault with any parent who's existed since the beginning of time. Breathe. That's right, you're screwing up your kid, just by existing. Let's be honest, no matter how much you bubble wrap them in organic, sugar-free, educational self-esteem-building love... chances are, there's a Thanksgiving dinner somewhere down the road where they'll accuse you of messing them up. Like a marathon runner, pace yourself, take deep breaths and just hope you'll make it through without passing out from exhaustion.”
Când am devenit mămică, nu știam ce mă așteaptă. Nu conta ce spuneau ceilalți, deși îi ascultam cu toată atenția. A fi părinte, pare-se, e o chestie care nu se poate învăța dinainte. Aș zice că e cam ca mersul pe bicicletă, trebuie să te sui în șa și să pedalezi, ca să vezi cum se face. Pot spune numai că mi-am făcut temele bine înainte și asta m-a ajutat într-o foarte mare măsură să identific problemele principale, dar asta nu a însemnat că totul a mers ca la carte și că viața ne e previzibilă. Nu, când e vorba de copii, mi-am dat seama că viața e mereu schimbătoare, de la oră la oră, de la o zi la alta. Și, în timp, am ajuns să mă obișnuiesc cu asta, deși mai am momentele mele de răzvrătire.
Apoi au fost doi. Pfiu! Punct. La fel, există ceva ”reguli” care să te ajute să faci față, dar trebuie să fii tare, oricum, să ai nervi de oțel. Dacă ar fi să descriu cum mă simt acum, aș zice că sunt un războinic încercat - surmenat, dar mereu obligat să fie atent să nu calce pe bombe. E normal să vreau să am doi copii cuminți și până la un punct cred că așa i-am și văzut, deși eram conștientă și nici nu îmi doream să fie așa cum vreau eu. Cred că voiam să fie ceea ce se numește ”bine-crescuți”. Nu aș fi crezut că pot fi altfel. Apoi a venit momentul în care ”năzbâtia” cea mare s-a întâmplat în fața mea și m-am blocat și wtf, cum naiba a ajuns să facă asta, că doar am făcut tot ce am putut ca să previn? Apare și puțină vină. Ok, poate ceva mai multă. Mă duc iar să-mi fac temele de mămică, încerc să corectez, funcționează azi, mâine, totul pare că e ok, numai că în a treia zi se întâmplă din nou. Stres, nervi, țipete, pedepse (iar), lacrimi (ale lui, de crocodil, cele din sufletul meu, dureroase ca un fier încins). Și totul poate evolua, cu foarte multă ușurință, spre rău. În momentele alea trebuie să îmi amintesc să respir. Da. Și cred că acest cuvânt e cel mai bun sfat pentru orice părinte: RESPIRĂ. Mâine poate fi mai rău. Ha, ha, glumesc.
P.S. - recomand articolul din care provine citatul.
xoxo,
Lav
0 Comentarii