De ce e bun si feisbucul uneori sau Amintiri din liceu

by - mai 06, 2010

Consider ca Facebook-ul e unul din cei mai mari spammeri. Am primit pentru a nu stiu cata oara mesaj de la ei, cum ca o colega sau alta ma invita sa ii vad pozele de pe pagina. Presupun ca "fura" adresele din agenda celor inscrisi (feisbucisti practicanti) si tot trimit insistent mailuri de gen, mai-mai, poate-poate mai vine vreunul. Eu nu am pagina la ei, din cate stiu, asa ca nu mi se pare corect sa fiu asaltata de mailuri d-astea inutile. Stiu ca asa mai proceda yahoo, ca ma trezeam cu tot felul de invitatii de la oameni din agenda cu care nu aveam nici o treaba. Mai ca ma face sa imi cer scuze fata de cei care au primit si din partea mea asa ceva; jur ca nu au fost trimse de mine. :))

Partea buna este ca am profitat de faptul ca Daddy nu daduse sign off asa ca am intrat sa vad pozele colegei si asa am ajuns la albumul foto al promotiei mele din liceu.

Multe amintiri, chipuri indragite ale colegilor, unii dusi mult prea devreme dintre noi, profa de engleza careia o sa-i fiu mereu recunoscatoare pentru engleza pe care o stiu acum, desi am invatat-o intr-un cabinet stramt in care stateam ca sardelele, profa de romana, cea mai buna si blanda femeie pe care am cunoscut-o vreodata, care-si aducea de acasa un servet traditional romanesc si il punea pe catedra ca fata de masa, profa de istorie... Cum schimba timpul totul, pana la urma. Pana si perceptia noastra asupra trecutului si a lucrurilor pe care credeam ca le stim... Aproape ca am urat perioada liceului, pentru ca nu ma incadram nicaieri; nu eram nici tocilara, dar nici nu haladuiam pe ici-colo cu tigara la coltul gurii si paharul in mana. Eram in cu totul alte sfere si mi se rupea de cei din jur. Bine, poate la asta a contat si faptul ca am fost intr-o clasa care s-a risipit, pe motiv ca am fi fost elevi prea buni si trageam in jos celelalte clase. Liceul a fost mai mult o obligatie de respectat, nimic mai mult, dovada ca, desi am avut colegi la care am tinut, nu am pastrat legatura cu nici una/unul. Dar m-am uitat cu drag la pozele scanate de atunci. In '98 pozele se faceau numai pe film si parca aveau mai mult suflet, asa blurate cum ieseau uneori din graba. Dar erau CLIPE.

Frumoase timpuri.

Alte articole

3 comments

  1. Interesant, s-a desfiintat o clasa pentru ca era prea buna. Socialista masura, as zice. Cu alte cuvinte, de aia nu invata ceilalti, din cauza chiaburilor. Ia sa le luam pamantul la chiaburi, sa nu produca nici ei, daca noi nu putem (nu vrem).

    Mentalitate comunista marca Liceul Tonitza.

    RăspundețiȘtergere
  2. :( Hai ma, asta ai retinut tu?... Da, ne-au amestecat ca sa fim oarecum egali ca rezultate, pe clasa.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am retinut tot, dar asta m-a revoltat. Cum naiba sa va amestece ca sa fiti egali?! Exact ce spuneaaam!

    RăspundețiȘtergere