Vreo trei ore cu Mâncă-Pietre, De'șt-În-Gură, Bărbosu' și Chelioasa

          Programul nostru zice așa: după ce eu și copiii ne sculăm după-amiază și după ce le dau să pape, vine rândul lui Daddy să stea cu cei mici ca eu să mă duc să lucrez vreo două ore. După aia mă duc și eu afară la ei.
          Azi, Daddy, mare pasionat de grădinărit și ambițios nevoie mare ca anul acesta să nu mai lase grădina în paragină zice să îi dau copiii afară, că el mai are de cărat o roabă cu pământ de flori ca să amenajeze niște straturi (de flori), dar că stă cu ei, oricum. Mă întreb cât praf o să i se așeze în barba de un maroniu blond roșcat. Și-a lăsat barbă. El e Bărbosu'. Dupa aia, mai târziu, știu o să vină, mândru, să mă cheme să văd și eu ce a făcut. :D. Zis și făcut. Îmbrac copiii, treabă terminată mai rapid și mai ușor decât de obicei, îi ”azvârl” afară și mulțumind în gând providenței că am ajuns în sfârșit și cât de cât cu mintea întreagă în acel moment mult-așteptat al zilei în care sunt și eu singură cu gândurile mele, mă duc în birou pentru două ore de relaxare (active, ce-i drept). De afara nu se aud plânsete sau urlete, deci totul e ok. Bărbosu' mai vine din când în când la geamul biroului ca să se prostească și să îmi facă tot felul de gesturi (obscene). Dar nu-i nimic, pentru că cei mici nu îl văd, așa că locația mea e asigurată.
          Eu îi dau cu lucrul înainte, repede repede, cu un ochi la ceas, într-o încercare stupidă de a ține timpul în loc parcă. Aiurea. Se face opt și douăzeci și am zis că lucrez numai o oră azi, adică până la și jumate, ca să avem timp să dăm o tură prin împrejurimi. Maria începe să se agite pe afara. Buni a luat-o în brațe pentru un minut și acum nu mai știe cum să scape de ea. O văd pe geam, desi ea nu mă vede; roșcata noatră are degetul în gură. Ea e De'șt-În-Gură. Ceva mai târziu vine și Bărbosu' la geam, precipitat și cu aerul că nu mai are lucrurile sub control (sau poate încearcă să fie autoritar, nu știu, încă nu fac diferența între grimase): ”Hai, nu vii? E și jumate și mai am treabă și Maria vrea să intre în casă...” ”E, ho! Că vin.” Mai aveam de lucru, adică mai aveam nevoie de pauza mea de singurătate.  Închid laptopul resemnată; las' că stau la noapte.
          Afară, Mihai e la Bărbosu' în brațe. ”Tati, i-a zi-i lui mami ce ai făcut.” Hmmm, ce putea să facă Mihai... probabil a aruncat iar cu nisip în curtea vecinului, s-o fi așezat în flori, i-o fi luat iar jucăriile Mariei... ”Zi-i că ai mâncat o piatră.” Uohou... ”Am mâncat o piată, mami.” Bărbosule?! ”Cum să mănânce o piatră? Ai înebunit?” Bărbosu' mă privește nevinovat. ”Da, el a venit și mi-a zis. Era și cam murdar la gură de pământ. Eu i-am zis că o să îl doară burta acum, să nu mai facă asta.” Mihai e Mâncă-Pietre. Ok... mai bine nu lucram.
          Până își pune Bărbosu' geaca, eu stau cu De'șt-În-Gură și cu Mâncă-Pietre pe câte un genunchi, ne jucăm jocul nostru cu cântatul și cu scosul degetului din gura lui De'șt-În-Gură, râdem tare ca să ne audă vecinii, cântăm iar  cântecul cu Pokemoni, identificăm jucăria piuitoare  care se aude agonizant ca fiind a câinelui vecinului, le arăt pe cer planeta Venus și dacă se vede, e semn că deja s-a întunecat bine așa ca îi zic lui Mâncă-Pietre să strige la Bărbos să aducă motorizatele. ”Daddy, să adusi bicsileta si motocsileta!”
          În sfârșit, apare. De'șt-În-Gură scoate, în sfârșit, degetul din gură ca să poată să își manifeste verbal și gutural entiziasmul. Îmi simt nasul rece și capul. la fel. Sunt tunsă periuță. Eu sunt Chelioasa. De când m-am tuns îmi îngheață mereu capul. Mă duc în casă după o căciula și haină.
          Apoi... plecăm.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii