A, B, C... sau O mostra din potentialul fantastic al copiilor - 2070 de cuvinte

31 martie 2010

A, B, C... sau O mostra din potentialul fantastic al copiilor

Azi dupa-amiaza, Maria s-a trezit prima, culmea, tocmai ea care ar dormi din ora in ora. A inceput sa vorbeasca acolo pe limba ei, incet, dar suficient de tare cat sa imi dau eu seama ca nu va dura mult si il va trezi si pe Mihai (de obicei el se trezeste primul si incepe sa vorbeasca fara jena, desi ii cer sa "reduca sonorul", ca apoi cand da si Maria semne ca s-a trezit sa imi zica senin "Eu ched ca Maiia s-a tezit" si sa se duca la ea in camera salutand-o cu un "Se fasi ubita, ai domit bine?").

Cum spuneam, Maria vorbea (probabil cu floarea mea solara care sta pe raftul de langa patutul ei) si eu m-am intors pe canapea sa vad ce face Mihai. Dansul dormea destul de adanc, cu capul pe jumatate iesit prin ruptura din panza patului (pe care si-a facut-o singur, evident, ca sa iasa din pat). La un moment dat a vrut sa se miste si nu a putut. S-a smiorcait putin. Maria a ridicat vocea. Mihai s-a ridicat brusc, rosu la fata si cu ochii injectati, semn clar ca ar mai fi dormit mult si bine (nu ne-am adaptat deloc la noua ora). Probabil ca si visase ceva, mai ales ca de doua nopti incoace a tot avut cosmaruri noaptea. Se uita la mine cu o privire somnambulica, a se citi "goala" (asa cum face si noaptea), apoi se uita la peretele din fata unde avem lipit un caine cu un ochi patat. Aha, gandesc, deci cainele asta e sursa cosmarurilor! Dar Mihai ridica mana, indica peretele si incepe:

- A... B...C...D... E... F... G... H... I... J...

Ok, dincolo de socul initial, imi venea sa rad. Proaspat trezit din somn, treaz numai pe jumatate, Mihai imi recunoaste jumatate de alfabet, litere de hartie, colorate, facute de mine si lipite pe perete; celalta jumatate am ascuns-o atat de bine de ei, ca vroiau sa le rupa, incat nu mai stiu unde e :D.

Si afirm inca o data teoria la care am ajuns din experienta; or fi ajuns si altii la concluziile astea, nu zic nu. Copii au o capacitate fantastic de mare de a acumula informatii, de a invata, practic din orice situatie in care se afla. Si de a nu uita ceea ce au stocat in capsoarele alea mici ale lor.

Acum vreo luna, renuntasem sa mai repet alfabetul cu Mihai dupa cateva esecuri (era neatent, ca de obicei, desi el dorise sa ii citesc literele); oricum nu tin neaparat sa stie sa citeasca cand merge la gradinita. Pe de alta parte, Mihai stia la perfectie alfabetul, literele mari adica, cand avea un an si 10 luni (l-a invatat la insistentele lui, pentru ca era curios sa stie ce sunt semnele alea ciudate) dar in timp nu am mai insistat si ajunsesem sa cred sa l-a uitat.

Ei bine, copiii NU uita. Lucrul asta mi se pare fantastic. Absolut fantastic. Cata energie si potential au in ei... Sa nu se inteleaga de aici ca imi laud copilul - nu sunt genul de mama care sa zica chestii de genul "al meu e cel mai..." (ceea ce mi se pare aiurea din start), eu cred cu tarie ca toti copiii din ziua de azi au potentialul asta, ca sunt foarte deschisi si avizi de cunoastere. Trebuie numai sa fie stimulati. De mici.

Copii sunt omuleti extraordinari si fascinanti.

Asta cred eu.

xoxo,
Lav

Un comentariu:

  1. Perfect de acord. faza cu literele si cifrele am facut-o si eu, pe pereti, direct cu creioane cerate.
    Stai sa vezi cum e sa te puna sa scrii pe tablita sau foi, cuvinte si apoi sa ti le recunoasca fericit. Mircea e fascinat de cuvinte. Nu scrie, nu vrea si nici nu-i place, face cel mult un cerc unind punctele, dar de citit litere oricand. E si smecher citeste primele litere si recunoaste tot cuvantul.

    RăspundețiȘtergere