Intalnire cu Doamna in Negru

E ciudat sa stai si, oarecum, sa astepti sa moara cineva. Da, stiu, in lume cel mai probabil moare cineva in fiecare secunda si stiu si ca sunt fetita mare si ca nu ar trebui sa ma gandesc la prostii de genul asta si ca e un lucru normal, pana la urma, ca tot ce se naste sa moara la un moment dat. Dar nu suport sa stau... Dintotdeauna am avut o problema cu Doamna in Negru, si nici acum, la maturitate (cica), nu am trecut peste. Nu pot accepta, pur si simplu. Asa ca par indiferenta, intr-un fel; imi pun o masca si ma prefac ca nimic nu ma atinge, pretind ca nu stiu. Si e ciudat, pentru ca Doamna m-a invatat multe si mi-a schimbat viata acum vreo 6 ani, cand a venit, mi-a zambit si eu i-am zambit inapoi, sarcastic. Dar acum a venit un moment inevitabil, asa cum se intampla din cand in cand in viata tuturor, cand cineva trebuie sa treaca dincolo. Iar eu raman in asteptare. Pentru ca Ea va fi aproape... Si nu o sa pot sa dorm, decat tarziu in zori, cand totul se va trezi la viata afara si ma voi simti aparata de intuneric si "nimic".

P.S. - Raman asteptand ce anume?... Cred ca momentul de granita...
P.S.2 - nu am innebunit :))))