Ultimele. Ce o sa fac la batranete. Grasana.

"...me happy", zic asa, in stil Tarzan. Pentru ca tot au cei de la Humanitas reduceri (in librarii, ca pe site nu am vazut acelasi lucru), m-am pricopsit cu niste carti:
Sarah Dunant - Nasterea lui Venus,
Didier van Cauwelaert - Evanghelia dupa Jommy,
Ismail Kadare - Palatul viselor si
Nicolas Bouvier - Rostul lumii.
Si ca sa imi completez seria cu carti despre Egipt, am luat si Wilbur Smith - Ultimul papirus.

Dupa cum am zis, me happy.

Am la carti sa imi ajunga, oricum la ritmul in care citesc acum, am sa imi ajunga pana la batranete. Apropos, vorbeam acum vreo saptamana cu tata si a venit vorba de ce face fiecare cand ajunge la batranete: "Eu o sa citesc. Sa ajung numai acolo... De abia astept sa stau linistita toata ziua si sa citesc". Asta pentru ca inca ma socheaza cei care spun ca vor sa moara... mi se pare intr-un fel un pacat, mai ales cand vine din partea unora care nu o duc foarte rau... Sunt atatia care mor de tineri si atatia care se agata de viata cu infime puteri, asa ca e aiurea sa zici ca vrei sa te duci. Cat despre lucruri de facut, sunt o gramada. Imi amintesc de bunica mea nemtoaica... citea mai toata ziua si pentru ca citea atat de mult, isi punea o patura pe masa, ca sa nu isi raneasca coatele. Funny, stiu. Cred ca de la ea am invatat sa iubesc cartile. Si ceaiul negru :D.

Si ma mai enerveaza stupiditatea de care dau dovada oamenii. Stiu ca nu ar trebui, dar uneori ma si socheaza. De ce, nu stiu, ca ar fi trebuit sa fiu deja obisnuita... In fine...
Iesim zilele trecute toti patru la o mica plimbare. La colt, adunare de vecine. Ma imbarbatez si prind viteza. Saru'mana. Ce faceti, ati iesit tot familionul la plimbare? Da... Si tu ce faci, pe bicicleta? Ia uite, aia mica e cat tine de mare. Grasana.
Ok, wtf? Deci daca un copil e mai bucalat, gata, i se pune o eticheta - cu conotatie negativa, as adauga eu. Pe de alta parte, acelasi lucuru e si pozitiv in acelasi timp. Ca sa explic, Maria a fost un copil mare (si urat, cel mai urat copil pe care l-am vazut vreodata) s-a nascut cu 3,900 kg si 54 cm. Poate ca nu dimensiunile astea sunt importante , ci distribuirea lor. In fine, cert e ca pare mare, a fost mereu cu cel putin 1 luna inaintea graficelor. Cand am fost cu ea la 4 luni la vaccin, dr a zis incantata "vai, dar ce bine a luat in greutate", cand ea arata ca un copil de 6 luni; evident, mie nu imi convine asta si sunt atenta ca totul sa devina normal in timp. Pe de alta parte, Mihai s-a incadrat mereu in limita superioara a graficelor pentru grupa lui de varsta, dar la el toata lumea (inclusiv doctora) se uita cu mila, pt ca parea slabut. Asa ca nu mai inteleg. E ok sa fie copilul mai gras, mai ales cand avem atatea probleme cu obezitatea infantila, numai pentru ca "pare" sanatos?

P.S. - Da, Maria a fost urata rau, eu m-am speriat cand mi-a pus-o asistenta in brate a doua zi. Acum si-a mai revenit :)). Nu, glumesc. Acum e chiar draguta. Si are niste ochi albastrii care parca te hipnotizeaza.